EximBank avea la finalul lui 2015 o rata de solvabilitate foarte ridicata, de 64%, comparativ cu media sistemului bancar de 19,16%, in scadere de la 65% in 2014, ceea ce indica faptul ca banca poate sa-si majoreze substantial expunerile la risc, adica volumul de credite si garantii.
In 2015, profitul net la nivel de banca s-a ridicat la 41,8 milioane lei, foarte aproape de cifra bugetata, in valoare de 40,8 milioane lei, in timp ce profitul la nivel de grup, incluzand firma de asigurari EximAsig, a fost de 54,7 milioane lei, in crestere cu 36% fata de anul trecut.
Banca si-a utilizat castigurile obtinute in ultimii ani pentru a se recapitaliza, acesta fiind unul dintre motivele pentru rata ridicata de capitalizare, dupa cum a explicat presedintele EximBank, Traian Halalai, pentru Bancherul.ro:
„Rata mare de solvabilitate a EximBank trebuie privita atat prin prisma nivelului si dinamicii fondurilor proprii, cat si a evolutiei si calitatii expunerii nete din creditare a bancii.
Astfel, EximBank a inregistrat un nivel in crestere de la an la an a fondurilor proprii intrucat actionarii bancii si-au exprimat sustinerea pentru dezvoltarea activitatii comerciale prin deciziile adoptate de nedistribuire a profiturilor nete. Spre exemplu, numai in perioada 2012-2015, in ciuda dificultatilor intampinate de sistemul bancar romanesc in ansamblul sau (cu randamente negative sau apropiate de zero ale capitalurilor proprii si ale activelor in 2012, 2013 si 2014), EximBank a inregistrat profituri nete cumulate in suma de 148 milioane lei, din care 109 milioane lei au contribuit la consolidarea capitalurilor proprii ale bancii.
Pe de alta parte, un obiectiv strategic important al managementului EximBank in ultimii ani l-a reprezentat imbunatatirea continua a calitatii portofoliului de credite, banca dezvoltand in acest sens un cadru general de administrare a riscurilor bazat pe principii moderne si adecvat structurii interne si specificului sau de activitate. In consecinta, politica prudenta a bancii s-a concretizat intr-o crestere sustenabila a expunerii bancii (chiar daca la volume mai reduse decat cele anticipate anterior, insa pe fondul unei evolutii mai putin favorabile creditarii in ultimii ani), un grad confortabil de provizionare si o rata redusa a creditelor neperformante tradusa intr-o cerinta de capital relativ mai redusa (spre exemplu, EximBank a inregistrat un nivel al creditelor neperformante de 3,9% in decembrie 2014 si de 4% in noiembrie 2015, comparativ cu o medie pe sistemul bancar calculata conform metodologiei BNR de 13,9%, respectiv 11,65%).
Nu in ultimul rand, o rata de solvabilitate ridicata reprezinta o garantie in plus ca banca dispune de resursele necesare unei dezvoltari sustenabile a activitatii, in conformitate cu strategia de afaceri si politicile prudente de gestionare a riscurilor aprobate.”
Creditarea, in crestere cu 5% in primul trimestru
In primul trimestru din 2016, EximBank a realizat un volum de vanzari de credite noi apropiat de cel inregistrat in perioada similara a anului precedent. In aceste conditii, expunerea pe creditare a ajuns la 2,2 miliarde lei, in crestere cu 5% fata de sfarsitul lui martie 2015, a precizat banca, pentru Bancherul.ro.
“Primul trimestru al anului nu reprezinta insa o perioada de referinta pentru activitatea unei banci, astfel ca suntem optimisti in privinta evolutiei activitatii noastre pentru intregul an”, spune Traian Halalai, presedintele EximBank.
[1]
Eximbank a reusit anul trecut sa-si majoreze cu 11% expunerile in administrare (credite, garantii) in cont propriu, la 2,6 miliarde lei, in timp ce expunerile in numele si contul statului, preponderent garantii, au scazut aproape in acelasi ritm, cu 10%, la 2 miliarde lei.
In aceste conditii, totalul expunerilor bancii s-a diminuat usor, cu 48 milioane lei, de la 4,732 miliarde lei in decembrie 2014 la 4,684 miliarde lei in decembrie 2015.
De ce au scazut garantiile de stat
Nivelul mai scazut al garantiilor de stat acordate in 2015 a fost determinat de doua cauze majore: relansarea creditarii si modificarile aduse schemei de garantii de stat, dupa cum explica Traian Halalai:
“Anul 2015 a cunoscut relansarea activitatii de creditare, pe fondul apetitului mai ridicat al bancilor determinat de incheierea cu succes a exercitiilor de curatare a bilanturilor. In aceste conditii favorabile pe piata creditului bancar si a intensificarii concurentei intre banci, era de asteptat ca marjele de dobanda ale bancilor sa se reduca, diminuand atractivitatea garantiilor de stat, care vin in completarea garantiilor clientilor.
Totodata, EximBank a finalizat in cursul anului implementarea unor masuri avand drept scop imbunatatirea cadrului de administrare a garantiilor de stat, precum si conditiile de functionare ale acestora. In acest sens, putem sa amintim reducerea gradului maxim de acoperire cu garantii de stat a creditelor destinate finantarii activitatii curente, de la 80% la 70%, cu impact direct in volumul garantiilor de stat emise, precum si finalizarea segregarii operationale a activitatilor comerciale de cele pe care banca le deruleaza in numele si contul statului roman.
Cu toate acestea, ne manifestam increderea ca imbunatatirile aduse conditiilor si modului efectiv de derulare a operatiunilor in mandat in cursul anului trecut vor contribui la cresterea gradului de penetrare a acestor produse financiar-bancare specifice in randul societatilor, conducand la intensificarea sprijinului acordat de statul roman mediului de afaceri romanesc.
De exemplu, pentru a impulsiona bancile comerciale si companiile sa apeleze mai mult la garantiile pe care EximBank le emite in numele si in contul statului, banca a lansat la inceputul acestui an Plafonul de garantare IMM. In cadrul acestui plafon, statul, actionand prin EximBank, pune la dispozitia bancilor comerciale un plafon de garantare in valoare de 200 de milioane de lei, pe care institutiile bancare de pe piata locala il pot utiliza in acest an pentru creditarea intreprinderilor mici si mijlocii.
De asemenea, tot pentru cresterea gradului de utilizare a garantiilor de stat in beneficiul direct al sectorului antreprenorial local, EximBank a organizat intalniri de lucru cu reprezentantii bancilor comerciale pentru a identifica modalitatile prin care se pot dinamiza parteneriatele incheiate. Astfel, sugestiile de imbunatatire primite au facilitat modificarea cadrului normativ referitor la Plafonul de garantare IMM in sensul flexibilizarii sale, astfel incat sa inregistram o dinamizare accelerata a activitatii pe acest segment.”
Vezi in CLUBUL BANCHERILOR alte informatii despre rezultatele EximBank in 2015