Una dintre cele mai mari confuzii atunci cand se vorbeste despre creditele neperformante ale bancilor este cea referitoare la numarul si volumul exact de restante pe care le are populatia, si mai cu seama in privinta creditelor ipotecare, dupa cum s-a vazut recent si din dezbaterile pe marginea legii privind darea in plata.
De aceea, am adunat datele din statisticile BNR pentru a vedea care este structura exacta a creditelor neperformante, de unde rezulta ca restantele persoanelor fizice reprezinta doar o mica parte din volumul total de credite neperformante, marea majoritate fiind detinute de firme. De asemenea, restantele la creditele ipotecare sunt mult mai putine decat cele pentru creditele de consum, negarantate.
E important, de asemenea, de facut diferenta dintre datele Biroului de Credit, unde se raporteaza toate creditele cu valori mici, acordate de IFN-uri, si statisticile Centralei Riscului de Credit (CRC) de la BNR, unde sunt doar creditele cu valori mari.
Conform datelor de la Centrala Riscului de Credit (CRC), administrata de BNR, care strange date aferente doar creditelor cu valori de peste 20.000 de lei, doar de la banci si de la IFN-urile mari din registrul special care acorda credite de consum, in februarie 2016 existau 168.091 de persoane fizice cu restante la credite, indiferent de numarul zilelor de intarziere, reprezentand 18,7% din totalul celor 896.618 de debitori cu credite.
Valoarea restantelor persoanelor fizice se ridica la 6,117 miliarde lei, reprezentand doar 6% din valoarea sumelor totale datorate, de 96,6 miliarde lei, dintre care 90%, respectiv 5,566 miliarde lei sunt credite cu intarzieri de peste 1 an.
Acestora li se adauga credite cu intarzieri de peste 90 de zile in valoare de 119 milioane lei, plus cele cu intarzieri intre 6 luni si 1 an, cu o valoare de 285 milioane lei.
In total, asadar, creditele cu restante din categoria neperformantelor (NPL), cu intarzieri mai mari de 90 de zile, insumeaza aproape 6 miliarde lei, adica peste 97% din totalul restantelor.
Restantele persoanelor fizice reprezinta doar 19% din totalul restantelor
Valoarea restantelor la credite ale persoanelor fizice (6,117 miliarde lei) reprezinta doar 19% din totalul restantelor la creditele acordate de banci, in valoare de 31,761 miliarde lei la sfarsitul lunii februarie 2016.
Restantele persoanelor juridice sunt de cinci ori mai mari decat cele ale persoanelor fizice, respectiv 25,6 miliarde lei, dintre care peste 90% sunt din categoria creditelor neperformante, cu intarzieri de peste 1 an.
Situatia creditelor cu garantii imobiliare
Din numarul total de 896.618 de persoane fizice cu credite, 474.420 de persoane fizice, adica 53%, au credite garantate cu un imobil, in valoare totala de 24 miliarde lei, restul avand credite de consum sau de alte tipuri, fara garantii imobiliare.
Doar 31.015 persoane fizice cu credite imobiliare au restante de peste 30 de zile, adica 6,5% din totalul celor cu astfel de credite.
Rata creditelor neperformante este 6,69%, echivalentul a aproximativ 1,7 miliarde lei, din totalul creditelor neperformante ale persoanelor fizice, in valoare de 6 miliarde lei.
Situatia restantelor de la Biroul de Credit
In Biroul de Credit, o baza de date administrata de banci, sunt incluse toate creditele, indiferent de valoarea acestora, asadar si cele sub 20.000 de lei, pe care nu le cuprinde BNR, a caror numar este mare, fiind acordate de IFN-urile specializate in credite de consum de valori mici pe perioade scurte.
La Biroul de Credit raporteaza date un numar de 25 de IFN-uri si 31 de banci. Astfel se explica faptul ca la Biroul de Credit erau inregistrati in februarie 2016 un numar de 715.299 de persoane fizice cu restante, de peste patru ori mai multi fata de cele doar 168.091 de persoane fizice inregistrate in baza de date a CRC de la BNR.
Iar valoarea totala a restantelor de la Biroul de Credit se ridica la 11,3 miliarde lei, de numai doua ori mai multe fata de cele 6,1 miliarde lei cat reprezinta restantele persoanelor fizice din CRC, desi numarul restantierilor din Biroul de Credit este de cinci ori mai mare. Asta pentru ca cele mai multe credite sunt de valori mici, in special cele acordate de IFN-uri.