Mugur Isarescu: „Tara are nevoie de stabilitate legislativa, care este esentiala pentru a incuraja investitiile interne si externe. Fara un mediu legal stabil, credibil, predictibil, cu greu poti sa investesti. Avem de asemenea nevoie de legi clare, care sa nu creeze confuzii. Darea in plata ridica cateva probleme. La promovare si la aprobare a avut in vedere ca principal obiectiv protejarea celor defavorizati, protejarea celor cu situatie sociala dificila.
Sprijinim, si profit de prezenta premierului aici spunand in clar ca banca nationala sprijina in totalitate opinia Guvernului conform careia acestei legi trebuie sa i se intareasca in mod clar caracterul social, prin criterii bine definite. De asemenea, sprijinim ideea ca programul Prima Casa, program guvernamental in esenta social, nu trebuie sa fie inclus in aceasta lege.
Cererea de reexaminare a presedintelui Romaniei, datorita careia legea se rediscuta in prezent in Parlament, a primit din partea bancii nationale un raspuns detaliat: peste 20 de pagini se gasesc de cateva saptamani bune in Parlamentul Romaniei pentru a fi dezbatute. Acolo nu se gasesc nici amenintari, nici intimidari. S-a raspuns la o cerere de reexaminare, in baza procesului legislativ, obiectiv, constitutional, care exista in Romania, cu argumentele bancii nationale. Este obligatia acestei institutii sa-si dea cu parerea si cand este solicitata, si atunci cand procesul legislativ se refera la domeniul financiar-bancar. De aceea, vreau sa fac cateva clarificari, pentru a nu mai fi confuzie pe acest domeniu.
Primul aspect. Contractul este peste tot in lumea civilizata legea partilor semnatare si numai acestea pot, prin buna intelegere, sa decida modificarea acestuia. Incheierea si derularea contractelor trebuie sa fie guvernate de principiul consensualizarii, care reprezinta o aplicare a principiului libertatii actelor juridice civile. Cu alte cuvinte principiul autonomiei de vointa. In ipoteza in care pe parcursul derularii contractului situatia uneia dintre parti se modifica substantial, aceasta in mod natural initiaza renegocierea contractului prin buna intelegere, nu impus, pentru ca ambele parti au interes comun in buna functionare a contractului, pe toata perioada derularii acestuia.
In legislatia actuala din Romania, acest principiu este consacrat expres, sub forma generala, in articolul 1178 din Codul Civil, potrivit caruia contractul se incheie prin simplul acord de vointa al partilor, daca legea nu impune o anumita formalitate pentru incheierea sa valabila.
Codul civil, forma actuala, si codul de procedura civila, este actul normativ de baza atunci cand ne referim la raporturi juridice civile. Prevederile esentiale ale Codului civil, ale caror principii se regasesc in legislatii de-a lungul si de-a latul lumii civilizate, si care si-au gasit confirmarea, eficacitatea sociala, prin secole de aplicare, inclusiv in Romania, sunt cele de la articolul 1271, unde se stabileste impreviziunea, articol care stipuleaza ca instanta de judecata poate sa dispuna adaptarea sau incetarea contractului, pentru a imparti in mod echitabil intre parti pierderile si beneficiile ce rezulta din schimbarea imprejurarilor, numai in cazul in care debitorul face dovada ca a incercat negocierea modificarii contractului, in mod rezonabil si echitabil.
De asemenea, in articolul 1942 se prevede aceasta posibilitate: darea in plata. Prin acordul partilor, insa, nu impus. Spune asa articolul: debitorul nu se libera executand o alta prestatie decat cea datorata, chiar daca valoarea prestatiei oferite ar fi egala sau mai mare, decat daca creditorul consimte la aceasta. Si mai avem articolul 2324, aliniatul 1 din Codul Civil, care prevede ca gajul debitorului este general. Cel care este obligat personal, spune articolul, raspunde cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si viitoare. Ele servesc drept garantie comuna a creditorilor sai. Banca nationala a venit, vine si sta pregatita sa raspunda la cererea de reexaminare a presedintelui, care face referire la toate aceste aspecte pe care le-am mentionat anterior.
Noi incercam sa aratam ca aceste principii sunt cele pe baza carora se poate construi o interventie rezonabila si echilibrata in favoarea celor grav afectati de criza. De altfel, punctul nostru de vedere corespunde celui pe care-l regasim in interventiile autoritatilor competente din tara si din afara tarii, cele care s-au pronuntat: Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Finatelor, Ministerul Justitiei, Comisia Europeana, in raportul de tara, intr-o forma foarte elaborata, Banca Centrala Europeana, in raspunsul trimis catre Parlamentul Romaniei, Fondul Monetar International, si ma opresc aici. Mi se pare o enumerare semnificativa.
BNR a sustinut, continua sa sustina si va sustine recomandari catre bancile comerciale, pentru a evita demararea de catre acestea a procedurilor de executare silita a consumatorilor de produse financiare ale caror obligatii au devenit prea impovaratoare din cauza unor schimbari neasteptate, survenite dupa momentul incheierii contractului de credit, prin initierea unor negocieri menite sa conduca la identificarea unor solutii echilibrate. Pornim in acest demers de la viziunea Directivei europene 17 din 2014 care va trebui sa fie pusa in practica in Romania in cursul lunii martie, care se refera la contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidentiale, directiva care nu a fost luata sub nicio forma in considerare in actuala forma a legii privind darea in plata. Ea se refera la o umanizare a creditarii, prin asigurarea unui caracter sustenabil si inclusiv prin refacerea increderii consumatorilor in sistemul financiar, prin cresterea gradului de educatie financiara a consumatorilor in ceea ce priveste practicile responsabile de gestionare a datoriilor.
Din acest punct de vedere, privind si la prevederile Directivei 17, care vor trebui sa fie puse in practica in Romania, daca se poate in acest text de lege, cel putin partial, daca nu, intr-un text de lege special, pentru stocul de credite, cu alte cuvinte pentru creditele in derulare, acest proces de umanizare, de renegociere, de gasire de solutii pe cale bilaterala, trebuie derulat ca urmare a unei evaluari efectuate pe baza unor criterii obiective (bine mentionata ideea de criterii obiective in punctul de vedere al Guvernului), care sa justifice inceperea acestui proces de renegociere. Finalitatea obtinuta trebuie sa fie impartirea intre banci si clienti a poverii suplimentare. Exista aceasta terminologie la nivel european (burden sharing) si care nu trebuie confundata cu impartirea riscurilor. Bancile in contracte nu pot sa imparta riscurile, intrucat contractele sunt ferme, atat pe partea de depozite cat si pe partea de creditare. Dar impartirea poverii suplimentare este un lucru acceptat la nivel european.
Aceasta povara suplimentara aparuta ca efect al crizei si care a determinat producerea simultana, in mod exceptional, a materializarii riscului valutar, in special in cazul creditelor in franci elvetieni, a materializarii riscului de colateral – caderea valorii imobilelor, a reducerii veniturilor debitorului, si ma opresc aici, aceasta provara suplimentara si impartirea ei se poate introduce in textul legii.
Referindu-ne strict la textul acestei legi, trebuie avuti in vedere consumatorii care:
1. au incheiat un contract de credit garantat cu ipoteca asupra unui bun imobil cu destinație de locuință, a cărui valoare la momentul acordării nu depășea un prag rezonabil;
2. dețin o singură locuință ipotecată în favoarea băncii, care reprezintă domiciliul acestora;
3. au o situație financiară depreciată semnificativ față de momentul încheierii contractului, măsurată printr-o rata a serviciului datoriei împovărătoare raportat la venituri;
4. au încercat să negocieze cu băncile, cu bună credință, și nu au reușit să ajungă la un rezultat.
Pentru a trece de la ceea ce noi oricum facem in prezent, sa-i spunem o influentare morala a bancilor, un moral suasion, la instrumente mai constrangatoare, legea poate sa prevada, in concordanta cu Codul Civil, conform articolelor prezentate anterior, si cu legile bancare existente de 25 de ani in Romania, si nu in dauna legislatiei bancare, reglementari prin care bancile sa fie obligate sa construiasca parteneriatul de buna credinta cu debitorii despre care am vorbit. Aceste masuri vor cuprinde cel putin urmatorele obligatii pentru banci, care pot sa fie prevazute in lege:
bancile să elaboreze planuri de negociere transparente, etapizate, în care luarea în considerare a executării silite să fie optiunea de ultim resort
băncile să raporteze Băncii Naționale planurile de negociere și stadiul derularii negocierilor cu clienții
se poate avea in vedere si propunerea bancilor comerciale, care a fost lansata public, este o formula buna, dar ea trebuie materializata, și anume ca aceste planuri, aceste criterii, însușite de industria bancară în mod voluntar, să facă parte dintr-un cod de conduită etică a băncilor. Timpul este intr-adevar scurt, ne preseaza, și dacă băncile nu vor face acest lucru extrem de rapid, noi credem ca problema poate să fie reglementată în textul legii.
In ceea ce priveste viitorul, principalul obiectiv trebuie sa fie acordarea unei sanse reale, ca si generatiile ce vin sa poata accesa credite ipotecare in aceleasi conditii. In acest scop, sunt doua masuri care trebuie asumate de catre decidenti si legiuitor: programul Prima Casa, un program in esenta social si care a mers bine, program guvernamental, nu trebuie sa intre in discutia legii, asa cum a propus si Guvernul. Din punctul de vedere al stocului de credite, gradul de neperformanta a acestui program este practic nul si nu justifica masuri exceptionale. Cu atat mai mult cu cat programul a fost lansat dupa criza, iar beneficiarii sai nu au probleme ca cele identificate anterior.
Din punct de vedere al viitorului, programul nu poate functiona decat in baza caracterului irevocabil al garantiei statului, care nu trebuie pusa sub semnul intrebarii sub nicio forma. Si tocmai aceasta garantie, prin textul neclar al propunerilor din lege, este pusa sub semnul intrebarii. Daca guvernul considera ca trebuie facut ceva pentru viitor legat si de beneficiarii acestui program se poate adresa in mod expres si clar in textul programului.
A doua chestiune pentru viitor, pentru creditarea ipotecara generala, se poate gandi introducerea a doua variante intre care clientul sa poata opta: optiunea cu darea in plata, dar cu un avans mai mare, potrivit legii, sau fara dare in plata, cu avans mai redus, asa cum a fost si pana in prezent. Acest lucru a fost experimentat intr-o tara baltica.
Am dezvoltat acest subiect pentru simplul motiv ca o initiativa legislativa relativ grabita si neaprofundata poate sa ne dea multi ani inapoi. Si ca sa nu merg pe multe exemple, va aduc aminte un singur lucru. In decembrie 2015 Parlamentul Romaniei a aprobat dupa lungi dezbateri, mai indelungate decat cele privind darea in plata, legea obligatiunilor ipotecare. Daca legea darii in plata este aprobata in forma actuala, legea obligatiunilor ipotecare nu numai ca nu are niciun viitor, nu are niciun rost."
