www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



OPEC: Arabia Saudită, Rusia, Venezuela și Qatar au limitat productia de petrol la nivelurile din ianuarie

Autor: Bancherul.ro
2016-02-16 15:14

Guvernele din Arabia Saudită, Rusia, Venezuela și Qatar au ajuns marți la un acord privind "înghețarea" producției de petrol la nivelurile din ianuarie, a anunțat ministrul Energiei și Industriei din Qatar, Mohamed Saleh al Sada, președintele în exercițiu al Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), citat de agenția EFE.


"Cu scopul de a stabiliza piața petrolului am decis să înghețăm producția la nivelurile din ianuarie", a spus Al Sada într-o conferință de presă ce a avut loc marți la Doha.


Al Sada a adăugat că este vorba despre 'o măsură de care nu vor beneficia numai țările producătoare și exportatorii de petrol ci și economia globală'.


De asemenea, el și-a exprimat speranța ca și celelalte țări producătoare, fie că sunt sau nu membre OPEC, să adere la accesată inițiativă.


În acest sens, oficialul din Qatar a anunțat că va conduce o viitoare rundă de contacte cu alte țări, precum Iran și Irak.


La conferința de presă au fost prezenți și ministrul saudit al Petrolului și Resurselor Minerale, Ali al Nuaimi, ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, și ministrul venezuelean al Petrolului, Eulogio del Pino.


Pe 28 ianuarie, când Novak și-a anunțat disponibilitatea de a participa la această întâlnire, acesta afirmase că Arabia Saudită ar fi propus o reducere a producției cu 5%.


Însă, el precizase că înainte de a stabili un acord privind diminuarea extracțiilor, era necesar ca toate țările producătoare și exportatoare să ajungă la "un consens" de bază.


În ultimul său raport, din 10 februarie, OPEC menționa că producția de petrol în interiorul organizației a crescut în ianuarie cu 131.000 barili pe zi.


Înainte de anunțul făcut la Doha, OPEC informa, la Viena, că barilul de petrol al grupului s-a apreciat marți cu 6,3% și a fost cotat la 28,44 dolari.


Prin această importantă majorare, petrolul OPEC își menține tendința de creștere din ultimele două zile, când barilul de petrol a câștigat deja trei dolari.


Cu toate acestea, prețul barilului de petrol de referință în OPEC se menține la cele mai reduse niveluri din ultimii peste 12 ani, din cauza excesului de ofertă de pe piață.