www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancnota de 500 de euro ar putea fi retrasa din circulatie, ca mijloc de lupta impotriva terorismului

Autor: Bancherul.ro
2016-02-14 10:39

Banca Centrală Europeană (BCE) ar trebui să facă o serie de recomandări cu privire la modul în care pot fi reduse riscurile ca bancnota de 500 de euro să fie utilizată la finanțarea terorismului, a declarat, vineri, președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, informează Reuters, preluata de Agerpres.


Aproape 30% din cele peste 1.000 de miliarde de euro aflate în circulație anul trecut erau păstrate în bancnote de 500 de euro, potrivit datelor BCE. Aceasta este una dintre cele mai valoroase bancnote aflate în circulație la nivel mondial, având o valoare de aproape cinci ori mai mare decât cea mai mare bancnotă americană în circulație, cea de 100 de dolari.


'Vom cere BCE să analizeze numerarul și accesibilitatea bancnotei de 500 de euro. Există riscul ca bancnotele mari și marile cantități de numerar să poată fi utilizate ușor pentru finanțarea terorismului', a declarat Jeroen Dijsselbloem, în avanpremiera reuniunii de la Bruxelles a miniștrilor europeni de Finanțe.


Solicitarea demarării unei investigații cu privire la bancnota de 500 de euro are loc pe fondul campaniei UE de eliminare a mijloacelor de plată care pot fi utilizate pentru finanțarea actelor teroriste, după ce atacurile care au avut loc la Paris în luna noiembrie au provocat decesul a 130 de persoane.


Comisia Europeană, executivul comunitar, a propus săptămâna trecută creșterea numărului de controale asupra cardurilor de plată preplătite, asupra monedelor virtuale de genul bitcoin și a altor posibile surse de finanțare ce pot fi folosite de organizațiile teroriste.


Joi, Benoit Coeure, membru în consiliul director al BCE, a declarat că Banca Centrală Europeană (BCE) va lua în curând o decizie cu privire la o eventuală retragere din circulație a bancnotei de 500 de euro, argumentele pentru menținerea acesteia fiind 'din ce în ce mai puțin convingătoare'. Recunoscând că există unele persoane, în special în Germania, îngrijorate de posibila dispariție a bancnotelor de 500 de euro, Benoit Coeure a precizat că nu este vorba despre eliminarea bancnotelor în general, ci doar despre cea de 500 de euro.


În anul 2002, când au început să circule bancnotele și monedele euro, Germania a fost unul dintre principalii susținători ai introducerii unei bancnote de 500 de euro, care avea o valoare similară cu bancnota de 1.000 de mărci existentă la acel moment. Plățile cu numerar joacă un rol mai mare în Germania decât în multe alte state occidentale, ca urmare a experienței traumatizante din anii 1920, când Germania a cunoscut efectele destabilizatoare ale hiperinflației. Potrivit Bundesbank, aproximativ 79% din toate tranzacțiile derulate la nivel național în 2014 au fost efectuate în numerar.