www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



FNGCIMM anunta ca Programul Prima Casa continua fara probleme: numarul solicitarilor a ajuns la 250 zilnic, peste nivelul maxim inregistrat anul trecut

Autor: Bancherul.ro
2016-02-05 16:07

FNGCIMM anunta ca programul Prima casa se desfasoara fara sincope: media zilnica a solicitarilor de garantare in luna ianuarie 2016 se situeaza la circa 150, iar in ultima perioada s-au inregistrat peste 240 de solicitari de garantare pe zi.


Numarul solicitarilor de garantare este mai mare decat cel maxim anuntat in aprilie 2015, de 220 de solicitari pe zi, comparativ cu 120 de solicitari in 2014.


Si asta in ciuda faptului ca unii bancheri, precum seful Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, declara ca banca sa ar putea renunta la creditele Prima Casa, in cazul adoptarii legii privind darea in plata a caselor ipotecate.


Fondul mai precizeaza ca de la inceputul anului 2016 au fost acordate un numar de peste 1.500 garanții, cu o valoare totala a garantiilor acordate de peste 133 milioane lei.


În anul 2016, în cadrul Programului Prima casa este disponibil un plafon total de garantare în valoare de aproximativ 1.690 milioane lei.


Toate bancile participante in program dispun de plafon aprobat si comunicat potrivit legii, in vederea acordarii de credite garantate in cadrul programului.


FNGCIMM va continua sa isi desfasoare activitatea de analiza si aprobare a solicitarilor de garantare in conditiile si termenele stabilite de lege, se mai arata intr-un comunicat al FNGCIMM.