www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Aprobarea legii darii in plata, in prima forma aprobata de Parlament, reprezinta un risc major pentru economia Romaniei, avertizeaza Comisia Europeana

Autor: Bancherul.ro
2016-02-04 16:49

"Aprobarea legii darii in plata in forma adoptata initial de catre Parlament reprezinta un risc major pentru perspectiva macroeconomica a Romaniei", se arata in raportul privind prognoza economiei europene (European Economic Forcast) publicat astazi de Comisia Europeana.


“Aplicarea retroactiva a legii asupra stocului actual de credite ar putea afecta cresterea creditarii, increderea investitorilor si a consumatorilor, precum si consumul intern”, se arata in raportul Comisiei.


Comisia precizeaza ca din cauza legii darii in plata, riscurile cu privire la economia Romaniei sunt cu preponderenta negative.


La aspectele pozitive, Comisia mentioneaza o potentiala absorbtie a fondurilor europene mai buna decat asteptarile si un efect multiplicator mai mare, datorita stimulilor fiscali (reducerea taxelor, in special a TVA).


Crestere semnificativa a deficitului bugetar


In raport se mai arata ca in ciuda cresterii economice robuste, estimata la 4,2% in 2016 si 3,7% in 2017, dupa avansul de 3,6% in 2015, deficitul fiscal va creste semnificativ, din cauza reducerii taxelor si cresterii cheltuielilor.


In 2015, deficitul bugetar in termeni ESA este estimat la 1,1% din PIB, fata de 1,4% in 2014, datorita cresterii robuste a veniturilor din taxe.


Cresterea economica puternica si imbunatatirea colectarii impozitelor au contrabalansat reducerile de taxe precum diminuarea TVA la alimente si taxa pe constructii speciale.


Deficitul fiscal este prognozat sa creasca la 3% din PIB in 2016, Comisia mentionand faptul ca TVA-ul a scazut de la 24% la 20%, a fost redus impozitul pe dividende si s-au introdus noi exceptii la impozitul pe venit.


Cresterea salariilor bugetarilor - principalul risc al politicii fiscale


In privinta cheltuielilor, salariile bugetarilor urmeaza sa fie majorate considerabil, in timp ce investitiile publice sunt asteptate sa fie mai mici in 2016 si 2017, din cauza scaderii ritmului de aprobare a marilor proiecte cu fonduri europene pentru perioada de programare 2014-2020.


Deficitul bugetar este estimat sa se deterioreze si mai mult in 2017, la 3,8% din PIB, daca nu se va schimba politica fiscala. Asta pentru ca veniturile ar putea fi afectate daca TVA-ul va scadea la 19%, daca se va elimina acciza suplimentara pe carburanti si taxa speciala pe constructii si daca vor fi aplicate noi exceptii la impozitul pe venit.


Deficitul structural este estimat sa creasca de la 1% din PIB in 2015 la 4% in 2017, ca o consecinta a relaxarii fiscale si a temperarii cresterii economice.


Datoria publica este prognozata a creste de la 39% din PIB in 2015 la 42,6% din PIB in 2017.


Principalul risc al politicii fiscale din Romania, incepand cu 2017, il reprezinta, in opinia Comisiei Europene, noua grila de salarizare din sectorul bugetar.