www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Plata facturilor la UPC se poate face si la unitatile si ATM-urile Garanti Bank sau prin internet banking

Autor: Bancherul.ro
2016-01-28 08:32

Garanti Bank anunta ca a semnat un parteneriat cu UPC România, membră a Liberty Global, cea mai mare companie internaţională de cablu din lume.


Clienții UPC România, atât persoane fizice cât şi companii, au posibilitatea de a plăti facturile de televiziune, internet şi telefonie şi prin intermediul Garanti Bank: ATM, filialele băncii, Internet Banking.


“Eforturile noastre se concentrează pe a eficientiza timpul și a face viața de zi cu zi mai ușoară tuturor celor care intră în contact cu produsele și serviciile noastre inovatoare. Astfel, acest parteneriat este în linie cu strategia noastră și va aduce multiple beneficii tuturor clienților UPC România, care vor să efectueze operațiuni bancare rapide”, a declarat Onur Ozdemir – Transaction Banking Manager Garanti Bank, citat intr-un comunicat al bancii.


“Am dezvoltat de-a lungul timpului o gamă largă de metode alternative de plată a facturilor în beneficiul clienţilor noştri. Iniţiativele noastre vizează întotdeauna o experienţă extraordinară pentru clienţi, iar noul parteneriat cu Garanti Bank vine să susţină o dată în plus preocuparea noastră de a pune la dispoziţia clienţilor cele mai sigure, rapide şi simple modalităţi de a-şi achita facturile”, declară Anca Ghimpeţeanu, Billing & Collection Director, UPC România.


Garanti Bank are peste 300 de bancomate inteligente, 84 de sucursale la nivel național, dar și un sistem eficient de Internet Banking, Garanti Online.