www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Raiffeisen Bank mai pierde un proces cu Piperea pe tema clauzelor abuzive din contractele de credit

Autor: Bancherul.ro
2016-01-25 22:47

Un client al Raiffeisen Bank reprezentat de casa de avocatura Piperea si Asociatii, a castigat la Tribunalul Bucuresti un proces prin care instanta a constatat caracterul abuziv si nulitatea absoluta partiala a clauzelor referitoare la dreptul bancii de a modifica rata dobanzii, conform art. 3.7 din contractul de credit, numai in ceea ce priveste criteriul “in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de credite a bancii”.


Raiffeisen Bank a fost obligata de catre judecatori sa restituie clientului sumele platite in baza clauzei contractuale declarate nule absolut si dobanda legala aferenta, de la data incasarii de catre banca si pana la data restituirii efective, potrivit deciziei publicate de Tribunalul Bucuresti, care nu este definitiva, putand fi atacata cu apel.


Este vorba de o decizie in cadrul unui proces colectiv care initial a reunit in jur de 100 de clienti ai Raiffeisen, dintre care au ramas jumatate pana la final, intrucat instanta a decis sa disjunga o parte din dosare.


Pentru restul de clienti ramasi in procesul colectiv, instanta a decis sa le respinga cererile ca neintemeiate.


Litigiile se refera la creditele in valuta, in special in franci elvetieni (CHF) acordate de Raiffeisen Bank inainte de criza, in perioada 2007-2008, cu o dobanda introductorie mica, in jurul a 4%, valabila doar un an, pentru a-i momi pe clienti.


Dupa primul an, dobanda devenea mai mare si putea fi modificata la cheremul bancii, nu in functie de indici transparenti ai pietei, precum LIBOR sau EURIBOR, cum impune in prezent legea, ci “in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de credite a bancii”.


Practica judiciara de condamnare a Raiffeisen


Raiffeisen Bank a mai pierdut un proces, in urma cu doua saptamani, la Judecatoria Timisoara, care a decis ca dobanda la un credit in CHF al Raiffeisen este abuziva si a obligat banca sa o recalculeze retroactiv, de la inceputul lui 2009, dupa formula de calcul: indice Libor la 6 luni (in jur de -0,7%) + marja fixa de 1,04%, ceea ce inseamna ca dobanda va fi in jur de doar 0,4% pe an.


Banca a fost obligata, de asemenea, sa restituie clientului sumele achitate in plus conform vechii dobanzi abuzive practicate de banca.


Decizia nu este definitiva, putand fi contestata in apel, dar se inscrie in practica judiciara in aceste cazuri, stabilita printr-o hotarare a Curtii de Apel Bucuresti, ramasa definitiva inca din 2012, intrucat recursul la Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost respins ca fiind tardiv. (vezi aici detalii)