Galagia presei tip trompeta, adica publicatiile care preiau fara discernamant declaratiile false, aberante, extremiste si populiste ale unor avocati si politicieni, in lipsa studiilor si opiniilor profesioniste si obiective ale unor economisti, asociatii (think-tanks) sau institutii independente, precum Academia Romana, au permis aparitia, promovarea si adoptarea aberatiei numita Legea darii in plata a caselor ipotecate.
Bancile nu au fost in stare sa infiinteze o institutie tip ombudsman care sa rezolve pe cale amiabila reclamatiile clientilor si au respins sistematic initiative care sa vina in sprijinul clientilor cu probleme, precum insolventa persoanelor fizice, conversia creditelor in franci elvetieni, „electorata” sau „scade rata”, astfel ca resentimentele clientilor si publicului s-au acumulat permanent, in paralel cu diversele procese privind clauzele abuzive din contractele de credit.
Bancile nu si-au gasit nici macar un partener de discutie si negocieri dintre asociatiile de clienti.
Dupa cum remarca, cu o indignare nedisimulata, guvernatorul Mugur Isarescu, cu ocazia campaniei de intoarcere in Parlament a Codului Fiscal populist promovat de fostul guvern Ponta, tacerea unor institutii precum Academia Romania sau ASE-ul a facut posibila promovarea acelei legi care risca in continuare sa anuleze marele castig al Romaniei din ultimii ani, si anume consolidarea indicatorilor macroeconomici, care a facilitat reluarea unei cresteri economice solide, fapt apreciat recent si de agentia de rating Moodys.
Acum, povestea s-a repetat, dar cu legea darii in plata. A fost si continua sa fie cel putin o balacareala in niste balti puturoase numite presa tip trompeta, de scandal, fara norme de conduita si profesionalism.
Nu a existat vreun studiu, analiza sau opinie echilibrata si profesionista pe tema legii privind darea in plata, care sa arate oportunitatea, utilitatea, problemele si posibilele efecte.
Doar BNR-ul (daca nu punem la socoteala bancile) s-a luptat, ca si in cazul Codului Fiscal, sa impiedice promulgarea unei legi care nu are nicio legatura cu protectia clientilor bancilor care nu-si mai pot plati ratele, in ciuda celor afirmate de sustinatorii sai, din simplul motiv ca se aplica oricui are chef sa scape de credit prin predarea casei bancii, chiar daca poate si are cu ce sa-si plateasca datoria.
Din pacate, BNR si-a pierdut statutul de institutie independenta si credibila in chestiuni precum disputele dintre banci si clientii lor, din cauza sustinerii neconditionate a bancilor, alaturi de FMI, de-a lungul ultimilor ani, in vederea respingerii unor legi extrem de importante care ar fi rezolvat o parte dintre problemele clientilor bancilor, precum legea insolventei persoanelor fizice sau conversia creditelor in franci elvetieni.
De aceea, BNR-ul ar trebui sa se gandeasca serios la initierea si sustinerea unei institutii, un think-tank, cum zic englezii, care sa aiba prestigiul, autoritatea si independenta de a realiza studii si a exprima opinii pe teme financiar-bancare, extrem de utile in astfel de situatii.
