BNR respectă responsabilitatea instituțională de informare publică (comunicat de presa al BNR):

Banca Națională a României oferă, atât în spațiul public, cât și în cadrul dialogului instituțional, informații corecte, coerente și de bună calitate, conform mandatului său. Acestea sunt rezultate din raportările și datele statistice de care instituția dispune conform cadrului legal în vigoare, iar argumentarea și evaluările realizate de către banca centrală au la bază o documentare solidă, expertiza și cunoașterea în profunzime a problematicii specifice domeniului său de activitate.

Mai mult, respectând principiul transparenței și al responsabilității instituționale, BNR face publice în permanență toate aceste date, evaluări și argumentări pentru o informare cât mai bună și operativă a publicului larg.

Întrucât în spațiul public s-au exprimat unele luări de poziție privind corectitudinea, calitatea și veridicitatea datelor, informațiilor și evaluărilor realizate de BNR, în contextul discuțiilor referitoare la Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, facem următoarele precizări:

1. În ceea ce privește situația creditelor „externalizate”, pentru început, subliniem că procedura este legală și normală. Legalitatea se bazează pe principiul european al liberei circulații a capitalurilor și serviciilor în întreg spațiul european. În aplicarea acestui principiu, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, instituțiile de credit, ca și orice persoană fizică sau juridică, au libertatea deplină să primească și să cesioneze credite, cu respectarea legislației în vigoare.

Reamintim că asigurarea liberei circulații a capitalurilor a fost o precondiție, implementată încă din anul 2006, pentru aderarea României la UE.

Normalitatea mișcărilor libere de capital înspre și în afara României contrazice speculația potrivit căreia în cazul acestor credite „ies bani din țară”. Banca ce transferă creditele primește în schimb contravaloarea în bani a acestora, bani pe care îi utilizează pentru rambursarea depozitelor sau pentru acordarea de noi credite.

În ceea ce privește numărul creditelor „externalizate”, cifrele prezentate de BNR în evaluările asupra stabilității financiare sunt rezultatul agregării informațiilor raportate de către instituțiile de credit, așa cum rezultă din datele de bilanț și potrivit metodologiilor utilizate la nivel european și mondial. Acestea se regăsesc de altfel pe website-ul instituției (www.bnr.ro).

Există însă mai multe interpretări ale terminologiei utilizate, interpretări ce pot genera confuzii. Problema în discuție este în fapt legată de cesiunea de portofolii de credite (respectiv vânzarea creditelor către un terț și în consecință ieșirea acestor active din bilanțul creditorului) și nu de externalizarea unor activități în legătură cu portofoliul de credite pentru a fi prestate de terți dar în condițiile menținerii respectivelor active în bilanțul creditorului, deci în proprietatea acestuia. Toate aceste operațiuni sunt legale și normale pentru o instituție de credit din UE. 

2. Referitor la persoanele fizice co-debitori ai creditelor angajate de persoane juridice care ar beneficia de legea în forma actuală, este eronată invocarea Ordonanței emise de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauza C-74/15. Acest document vizează explicit ipoteza existenței unor clauze abuzive și se aplică în interpretarea clauzelor abuzive.

Or, legea dării în plată vizează relațiile creditor-debitor în care nu sunt incidente clauze abuzive. În caz contrar s-ar aplica Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori și nu ar mai fi necesară darea în plată, ceea ce ar fi în beneficiul debitorului întrucât nu ar mai pierde locuința.

Mai mult, Ordonanța CJUE arată explicit că acționarii și administratorii nu se pot prevala de protecția oferită persoanelor fizice nici măcar în cazul clauzelor abuzive. Cu atât mai mult, aceștia nu se pot bucura de protecție în situația în care relația bancă-debitor este una ce nu include clauze contractuale abuzive.

3. Referitor la programul guvernamental Prima Casă, acesta instituie Statului român o dublă calitate: de “garant personal” și de “garant financiar” din perspectiva diferențierii clare a noțiunii de “riscuri” și a celei de “pierderi”. În acest context și fundamentat pe temeiuri de drept, dacă instituția de credit nu poate acoperi pierderea ca urmare a dării în plată aceasta se poate îndrepta împotriva Statului (drept de regres), solicitând acoperirea diferenței.

Conform legii dării în plată în forma actuală, garanția statului, odată cu celelalte garanții, este stinsă de drept.

În consecință banca nu mai poate recupera pierderea de la stat și, în aceste condiții, nu va mai acorda credite de acest tip pentru că riscurile nu mai sunt acoperite. Din acest motiv afirmăm că programul Prima Casă nu va mai exista în practică. Subliniem că scopul Programului Prima Casă nu este, așa cum afirmă inițiatorii, ca statul să nu plătească nimic, ci să creeze premise pentru ca tinerii să își poată cumpăra o locuință.

4. În ceea ce privește problematica dezvoltatorilor imobiliari persoane fizice, remarcăm persistența confuziei între persoane fizice și persoane fizice autorizate/profesioniști. Legea dării în plată se aplică tuturor persoanelor fizice, fără a face distincţie între persoanele fizice şi profesioniştii persoane fizice.

Codul civil stabilește că există numai două categorii de subiecte de drept civil: persoanele fizice și persoanele juridice (art. 25). Persoanele fizice profesioniști sunt doar o categorie a noțiunii de persoane fizice. Atunci când legea dării în plată precizează că se aplică „persoanelor fizice”, ea se va aplica automat și categoriei de persoane fizice care desfășoară activități care le califică drept profesioniști, atâta vreme cât legea nu precizează expres contrariul.