In urma numeroaselor semnale privind majorarea semnificativă a tarifelor RCA aplicabile în special transportatorilor rutieri, Consiliul ASF a trecut astăzi în revistă un pachet de inițiative și măsuri, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung, având drept țintă protejarea intereselor consumatorilor și stabilizarea pieței, anunta ASF intr-un comunicat, in care se mai fac urmatoarele precizari:
Astfel, pe lângă acțiunile de control inopinat declanșate la toate cele nouă societăți de asigurare autorizate să vândă polițe RCA în vederea verificării modului de determinare a tarifelor, ASF le-a solicitat deja asigurătorilor să reconsidere formulele de calcul care au stat la baza ultimelor tarife notificate pentru anul 2016 și așteaptă, până cel târziu la 31 decembrie 2015, noi notificări cu tarifele recalculate pentru perioadele următoare.
Reanalizarea modului de fundamentare a tarifelor RCA trebuie să aibă în vedere cerințe precum: eliminarea coeficientului de majorare a tarifului de bază calculat pentru o categorie de autovehicule în baza codului CAEN, renunțarea la includerea unor componente de cost neaplicabile unui anumit segment de autovehicule în stabilirea indicatorilor de daunalitate (de exemplu includerea în tariful pentru segmente de autovehicule care prin natura lor și efectul legii nu pot părăsi teritoriul României - tramvaie, troleibuze, autoutilitare, autobuze - a unei cote părți din daunele înregistrate ca urmare a unor accidente întâmplate în străinătate), eliminarea sau limitarea semnificativă a reflectării în calculul tarifelor RCA a cheltuielilor generate de plata cu întârziere a daunelor sau generate de litigii apărute pentru neplata în termen a dosarelor de daună, luarea în considerare a informațiilor de tip calitativ privind profilul conducătorilor autovehiculelor pentru care sunt încheiate polițele, precum și a informațiilor privind starea tehnică și calitatea întreținerii vehiculelor asigurate.
Din setul de acțiuni pe termen scurt întreprinse de ASF, ca reacție la reclamațiile privind creșterea tarifelor RCA, face parte și decizia Consiliului de modificare a Normei nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă prin eliminarea plafonului de 10% la acordarea de reduceri comerciale pentru această categorie de polițe.
Nu în ultimul rând, ASF a hotărât contractarea unui consultant în servicii actuariale cu ajutorul căruia să poată fi realizată o grilă de referință la nivel de piață RCA și la care să se poată raporta atât asigurătorii, cât și consumatorii. În completarea acestui demers, au loc discuții cu Asociația Română de Actuariat pentru elaborarea unui set de bune practici privind determinarea tarifelor RCA.
Pe lângă acțiunile pe termen scurt inițiate deja de ASF, strategia privind asigurările auto obligatorii discutată în cadrul Consiliului are în vedere măsuri pe termen mediu și lung precum: schimbarea modelului de emitere a polițelor RCA (poliță pe autovehicul și șofer), adoptarea unor măsuri de creștere a calității serviciilor pentru asigurați (cum ar fi decontarea directă), crearea unei baze de date privind istoricul de incidente al unui șofer, dar și legiferarea modalităților de stabilire a daunelor morale și a daunelor pentru vătămări corporale prin înființarea instituției evaluatorilor medicali profesioniști.
Toate aceste proiecte vor figura pe agenda unui grup de lucru dedicat din care vor face parte reprezentanți ai tuturor părților implicate - ASF, asigurători, consumatori, Parlament - și care va avea ca misiune găsirea celor mai bune soluții de modernizare a legislației privind RCA.