Datoria externă pe termen lung a însumat 71 051 milioane euro la 31 octombrie 2015 (78,5 la sută din total datorie externă), în scădere cu 6,3 la sută faţă de 31 decembrie 2014, se arata intr-un comunicat al BNR.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2015 nivelul de 19 475 milioane euro (21,5 la sută din total datorie externă), în creștere cu 3 la sută faţă de 31 decembrie 2014.
În perioada analizată, datoria externă totală a scăzut cu 4 218 milioane euro.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 36,6 la sută în perioada ianuarie - octombrie 2015, comparativ cu 38,6 la sută în anul 2014. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost 6,4 luni la 31 octombrie 2015, comparativ cu 6,8 luni la 31 decembrie 2014.