www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Valentin Lazea: Inflatia in octombrie a fost in concordanta cu asteptarile BNR

Autor: Bancherul.ro
2008-11-11 14:39
Accelerarea inflaţiei în octombrie, până la 7,4%, determinată mai ales de scumpirea serviciilor şi a alimentelor, este temporară, urmând ca, datorită efectului de bază favorabil, procesul dezinflaţionist să se reia în ultimele două luni din an, spun analiştii chestionaţi de NewsIn.

Unii dintre analişti anticipau că inflaţia anuală se va situa în octombrie între 6,7% şi 7,2%, în timp ce alţii mizau pe o stagnare faţă de septembrie, la 7,3%.

Inflaţia în octombrie a fost în concordanţă cu aşteptările BNR - Lazea

Economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, spune că inflaţia a fost în conformitate cu aşteptările băncii centrale şi nu schimbă cu nimic perspectivele pentru politica monetară.

"Cifrele sunt apropiate de estimările pe care le aveam. În următoarele luni vom vedea noi temperări, datorită efectului de bază favorabil, determinat de inflaţia mare din ultimele luni ale anului trecut, astfel încât nu schimbăm cu nimic prognoza de 6,7% pentru finalul lui 2008", a declarat, pentru NewsIn, Valentin Lazea.

BNR a modificat uşor, la ultimul raport de ţintire asupra inflaţiei, prognoza pentru inflaţia la finalul anului, de la 6,6 la 6,7%.

Potrivit analiştilor, creşterea preţurilor a depăşit cel mai puternic aşteptările pe segmentul mărfurilor alimentare, pentru care, pe lângă scumpirea considerată sezonieră, la legume, au existat şi creşteri nejustificate, la carne sau lactate, în special pe fondul aşteptărilor inflaţioniste, determinate de deprecierea leului.

"Cred că presiunile inflaţioniste, determinate în special de creşterile salariale şi de tensiunile vizând deficitul bugetar, sunt în continuare mai puternice decât ne aşteptam", a declarat, pentru NewsIn, economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru.

Pe de altă parte, ieftinirea înregistrată pe partea de combustibili a fost cu mult sub aşteptări, în ciuda scăderii preţului petrolului de plan internaţional.

"Există un efect de asimetrie pentru modificarea preţurilor, care s-a observat în cazul combustibililor - ieftinirile se transmit mai lent ca scumpirile", a declarat traderul de la Millennium Bank, Ciprian Dascălu.

Unii analişti consideră că datele din octombrie sunt un semnal pentru evoluţia inflaţiei peste aşteptări şi în lunile următoare, în condiţiile în care scumpirile pe partea de alimente este posibil să continue.

"Cred că inflaţia la sfârşitului anului va fi mai sus decât estimam anterior, posibil între 6,8 şi 7%, din cauza deprecierii leului şi preţurilor volatile pe unele grupe de alimente, precum legumele sau fructele. Cu toate acestea, consider că BNR a luat deja în calcul aceste presiuni şi îmi menţin scenariul privind politica monetară în următoarele luni", a spus Melania Hăncilă, şef al departamentului de cercetare şi strategie de la Volksbank România.

Analiştii se aşteaptă la menţinerea dobânzii de politică monetară în ianuarie, dar nu exclud scăderea la 10% pe an

Ea se aşteaptă la o scădere a dobânzii de politică monetară, cu câte un sfert de punct procentual în următoarele două şedinţe ale Consiliului de Administraţie al băncii centrale, ajungând la 9,75% pe an în februarie 2009. În plus, Hăncilă nu exclude o nouă scădere a rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei în primul trimestru al anului, cu încă două puncte procentuale.

Banca Naţională a României a decis, pe 30 octombrie, scăderea rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru pasivele în lei ale instituţiilor de credit de la 20% la 18%, măsură pe care nu a mai luat-o de la şedinţa din iulie 2005 şi care intră în vigoare începând cu perioada 24 noiembrie - 23 decembrie 2008.

Dumitru şi Dascălu estimează că, în condiţiile în care presiunile inflaţioniste s-au dovedit mai puternice în octombrie, BNR va menţine dobânda de politică monetară la 10,25% pe an în prima şedinţă din 2009.

Pe de altă parte, traderul de la Millennium Bank spune că, pe măsură ce excesul de cerere va fi eliminat şi dacă leul nu se mai depreciază semnificativ, politica monetară ar trebui să înceapă să se relaxeze, posibil printr-o scădere de dobândă în februarie, la 10% pe an.

Rata anuală a inflaţiei a accelerat uşor în a zecea lună a acestui an, până la 7,39%, ca urmare a scumpirilor înregistrate la alimente, mărfuri nealimentare şi mai ales servicii, potrivit datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).