Banca Comerciala Carpatica (BCC) anunta ca 330 de actionari ai bancii au cumparat noi actiuni in valoare de 11 milioane de lei in perioada de exercitare a dreptului de preferinta din cadrul procedurii de majorare a capitalului bancii cu 110 milioane lei, decisa in cadrul AGA din luna iunie.
Conform hotararii AGEA bancii din 9 octombrie, restul actiunilor nesubscrise, in valoare de aproape 100 de milioane de lei, urmeaza sa fie oferite de catre directoratul bancii spre subscriere, in cadul unui plasament privat, fondului american de investitii J.C. Flowers, la un pret de 0,1001 lei pe actiune, intr-un termen care va fi stabilit de directoratul bancii.
In cazul in care J.C. Flowers nu isi exprima intentia scrisa de a subscrie intr-un interval de 20 de zile lucratoare de la data indicata de directorat, actiunile vor fi oferite catre alti investitori.
Fondul american de investitii JC Flowers a aprobat preluarea pachetului de actiuni detinute de Ilie Carabulea, principalul actionar al Bancii Carpatica, a declarat Nicolae Cinteza, seful supravegherii bancilor din cadrul BNR, pentru Bancherul.ro.
Carpatica a anuntat intr-un comunicat trimis BVB ca a fost informata cu privire la faptul ca in 4 septembrie 2015 un grup de actionari ai bancii, care-i include pe Ilie Carabulea, Dana Cojocaru, Nicolae Lupu, Corneliu Tanase si Atlassib, a incheiat un acord cu JCF III Europe Holdings L.P., un vehicul investitional al JC Flowers III, LP, fond ce beneficiaza de consultanta J.C. Flowers&Co, in scopul vanzarii unei participatii indirecte de 25% din capitalul social al bancii.
Acordul a fost incheiat in corelatie cu interesul exprimat de J.C. Flowers&Co catre banca de a subscrie, daca anumite conditii sunt indeplinite, in cadrul majorarii de capital aprobata de actionarii bancii in Adunarea Generala a Actionarilor din 18 iunie 2015.
Carpatica mai mentioneaza in comunicatul semnat de directorul general Johan Gabriels ca achizitia indirecta a actiunilor de catre JCF III Europe Holdings L.P. va fi finalizata dupa indeplinirea anumitor conditii precedente, precum aprobarea de catre Banca Nationala a Romaniei.
Ilie Carabulea detine 41,3% din actiunile Carpatica, Dana Cojocaru si Nicolae Lupu – cate 5%, Corneliu Tanase – 1,1% iar Atlassib, firma lui Carabulea – 4,5%. In total, grupul controlat de Carabulea controleaza 57% din capitalul Carpatica.
JC Flowers vrea sa cumpere si Piraeus Bank
JC Flowers urmeaza sa preia si banca greceasca Piraeus Bank, a spus Nicolae Cinteza, seful supravegherii bancilor din cadrul BNR, care estima incheierea tranzactiei la finalul lunii trecute, ceea ce nu s-a intamplat, probabil pe fondul aprobarii legii privind darea in plata, dupa cum a avertizat el.
Deocamdata, a precizat Cinteza, doar Piraeus Bank a fost scoasa la vanzare dintre bancile grecesti.
Se pare ca celelalte trei banci grecesti (Alpha Bank, Bancpost si Banca Romaneasca) nu si-au stabilit inca strategia de a se retrage din Romania sau de a urma un plan de fuziuni.
Piraeus Bank detine o cota de piata de 2,5% pe piata bancara, cu active de aproape 9 miliarde lei, fiind pe locul 11 in topul bancilor, in timp ce Carpatica este pe locul 20, cu active de 3,2 miliarde lei si o cota de piata de 0,9%, conform datelor BNR de la finalul lui 2014.