www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Inflatia a crescut de la 7,3% la 7,39% in octombrie, peste asteptari

Autor: Bancherul.ro
2008-11-11 10:19
Rata anuală a inflaţiei a accelerat uşor în a zecea lună a acestui an, până la 7,39%, nivel peste aşteptările analiştilor, ca urmare a scumpirilor înregistrate la alimente, mărfuri nealimentare şi mai ales servicii, potrivit datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Unii analişti chestionaţi de NewsIn anticipau că inflaţia anuală se va situa în octombrie între 6,7% şi 7,2%, în timp ce alţii mizau pe o stagnare faţă de septembrie, la 7,3%.

Rata anuală se temperase în septembrie până la 7,3%, după ce în august scăzuse la 8,02%. În iulie, inflaţia atinsese vârful ultimilor trei ani, de 9,04%.

Faţă de luna anterioară, preţurile de consum au crescut cu 1,06%, ca urmare a majorării tarifelor la servicii cu 2,23% şi a preţurilor alimentelor, cu 1,14%. Preţurile mărfurilor nealimentare au crescut, în medie, cu 0,52%, potrivit datelor publicate de INS.

Astfel, în luna octombrie, preţurile la energie electrică, termică şi gaze au rămas nemodificate faţă de luna precedentă, în timp ce preţurile la combustibili au scăzut cu 0,31%, iar cele la medicamente s-au diminuat cu 0,06%. În schimb, ţigările s-au scumpit cu 2,56% faţă de septembrie.

În a zecea lună a acestui an, cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate la ouă (9,9%), alte servicii (4,83%), cinematografe, teatre, muzee, cheltuieli cu învăţământul şi turismul (4,59%), fasole boabe şi alte leguminoase (3,68%), servicii aeriene şi telefonie (3,35%), cartofi (2,98%), autoturisme şi piese de schimb (2,91%) şi lapte de vacă (3,45%). Carnea şi produsele din carne s-au scumpit, în medie, cu 1,05%.

În schimb, în octombrie s-au ieftinit fructele proaspete, cu 1,03%, şi produsele de morărit, cu 0,09%, potrivit datelor INS.

De la începutul acestui an, în coşul de consum al românilor, pe baza căruia INS calculează inflaţia, alimentele au o pondere de 37,5%, mărfurile nealimentare de 44,7%, iar serviciile cântăresc 17,8%.

Creşterea medie a preţurilor de consum din intervalul noiembrie 2007 - octombrie 2008 faţă de precedentele 12 luni - indicator care contează în criteriile nominale de convergenţă la zona euro - a urcat la 7,9% în octombrie de la 7,8% în septembrie.

Inflaţia determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a stagnat la 7,9% în octombrie faţă de septembrie.

Banca Naţională a României (BNR) şi-a revizuit, în cadrul ultimei şedinţe de politică monetară din acest an, prognoza de inflaţie pentru finalul lui 2008, de la 6,6% la 6,7%, în condiţiile în care şi-a propus o ţintă de inflaţie de 3,8% plus sau minus un punct procentual.