Excedentul bugetar la 10 luni nu trebuie să ne bucure pentru că provine din neexecutarea cheltuielilor de investiții, în condițiile în care acestea au reprezentat doar jumătate din programul anunțat, a declarat joi ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, citata de Agerpres.
"Avem un surplus bugetar, dar care nu trebuie să ne bucure. Ne-am uitat pe structura acestui surplus și el provine dintr-o neexecutare a cheltuielilor de investiții. Acest lucru arată o ineficiență în zona investițiilor, o capacitate instituțională ce trebuie îmbunătățită. Aceasta este prioritatea mandatului meu. (...) Execuția la 10 luni față de program a fost undeva la jumătate, dar analizăm în ce măsură noiembrie și decembrie sunt luni de execuție sau doar pentru decontarea unor investiților deja efectuate în lunile precedente", a spus ministrul Finanțelor.
Aceasta a precizat că se lucrează la o estimare în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar la finalul acestui an. "Este destul de dificil. Să cheltuiești foarte multe miliarde într-o lună de zile ar trebui să ne pună întrebarea legată de calitatea acestor cheltuieli. Dar, desigur, unele proiecte sunt foarte avansate și este numai o chestiune de timp până a transmite aceste cheltuieli către decontare", a subliniat ministrul Finanțelor.
Bugetul pe anul viitor prevede cheltuieli de investiții de 37,7 miliarde de lei, față de 33 de miliarde de lei anul acesta. "Sperăm ca execuția să fie mai bună", a mai spus Anca Dragu.
În opinia sa, achizițiile publice reprezintă un domeniu important pentru stimularea investițiilor, pentru creșterea execuției pe partea de investiții.
Execuția bugetului general consolidat la finele primelor zece luni ale anului 2015 s-a încheiat cu un excedent de 9,04 miliarde de lei, respectiv 1,28% din PIB, față de excedentul de 1,9 miliarde de lei, respectiv 0,29% din PIB, înregistrat în perioada similară din 2014, conform datelor publicate miercuri de Ministerul Finanțelor Publice.