www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Guvernul a decis sa majoreze salariile cadrelor didactice cu pana la 28%

Autor: Bancherul.ro
2008-11-11 08:06
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că salariile cadrelor didactice vor creşte diferenţiat, cu până la 28%, în două trepte, de la 1 martie şi, respectiv, 1 septembrie 2009, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate, luni, de Executiv. În medie, această majorare diferenţiată presupune creşterea fondului total de salarii cu 10%.

Salariile profesorilor vor creşte de la 1 martie cu o treime din majorarea de 28% anunţată, luni, de premier, urmând ca diferenţa de două treimi să fie alocată de la 1 septembrie, cel mai mult având de câştigat cei cu salarii mici, a declarat, pentru NewsIn, ministrul Educaţiei, Anton Anton.

"De cea mai mare creştere a veniturilor vor beneficia cadrele didactice din învăţământul preuniversitar cu un salariu de 640 lei. Ne-am propus ca salariile preparatorilor să ajungă la nivelul asistenţilor anul viitor, pentru că mi se pare anormal ca aceia care intră în mediul universitar să câştige atât de puţin", a spus Anton.

El a adăugat că "dacă nu am acorda aceste majorări salariale, debutanţii din învăţământul preuniversitar şi cel universitar ar fi absorbiţi de mediul privat".

Ministrul Educaţiei a ţinut să precizeze că salariile profesorilor universitari vor fi îngheţate anul viitor, întrucât salariile acestora sunt deja la un nivel ridicat.

Ministrul Muncii a declarat, pentru NewsIn, că în urma ordonanţei de urgenţă de majorare a salariilor din sistemul de învăţământ, de creşterea maximă cu 28% vor beneficia cadrele didactice cu salarii de 640 lei, urmând ca aceştia să primească, în 2009, aproape 180 lei în plus.

Cadrele didactice din trei federaţii sindicale, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) şi Federaţia Alma Mater, au făcut grevă de avertisment, luni, între orele 12:00 şi 14:00 şi au pichetat Palatul Parlamentului, pentru a protesta, astfel, faţă de ordonanţa prin care guvernul vrea să amâne aplicarea legii de majorare cu 50% a salariilor profesorilor. Federaţia "Spiru Haret", ai cărei membri au făcut grevă de avertisment pe 3 noiembrie, s-a declarat solidară cu protestele, însă nu face grevă.

După anunţul de luni seară al premierului, sindicaliştii din educaţie au anunţat că nu renunţă la greva generală. În cazul în care legea de majorare cu 50% a salariilor nu va fi aplicată, sindicatele din învăţământ ameninţă că vor declanşa, pe 18 noiembrie, greva generală pe termen nelimitat.