Conservatorii catolici eurosceptici, Partidul Lege și Justiție (PiS, opoziție), care potrivit sondajelor au câștigat alegerile parlamentare de duminică, vor să taxeze activele băncilor cu 0,39% începând din 2016, a declarat principalul expert economic al PiS, Zbigniew Kuzmiuk, transmite Reuters, citata de Agerpres.
Potrivit unui sondaj IPSOS, PiS a câștigat 242 din cele 460 de locuri din Parlament, cea mai mare majoritate deținută de un singur partid de la înlăturarea comunismului în Polonia în 1989.
'Una din primele decizii economice ale noului guvern va fi să adopte un amendament la bugetul pentru anul viitor. Deficitul guvernamental va rămâne sub 3% din PIB', a declarat Zbigniew Kuzmiuk, care potrivit analiștilor va juca un rol important în elaborarea politicilor economice ale noului guvern. 'Vrem, de asemenea, cel mai probabil în luna ianuarie 2016, să introducem două taxe care sunt importante pentru noi, inclusiv o taxă pe activele bancare de ordinul a 0,39% și o taxă pe supermarketuri', a adăugat Zbigniew Kuzmiuk.
Înainte de alegerile parlamentare de duminică, PiS a propus ca Banca Centrală a Poloniei să lanseze un program de credite ieftine pe șase ani în valoare de 350 miliarde de zloți (90,72 miliarde de dolari) sau 20% din PIB-ul Poloniei. Această propunere s-a lovit însă de criticile formulate de oficialii Băncii Centrale și experții economici care susțin că este o încălcare a independenței Băncii Centrale.
'Vom discuta acest lucru cu Banca Centrală, respectând independența sa, dar în prezent toate instituțiile trebuie să sprijine creșterea economică', a declarat Zbigniew Kuzmiuk când a fost întrebat despre propunerea PiS.
Anul viitor, vor expira mandatele a nouă din cei 10 membrii ai comitetului de politică monetară de la Banca Centrală a Poloniei. Aceasta înseamnă că, dacă cifrele oficiale vor confirma luni rezultatele exit poll-urilor, PiS va stabili componența următorului comitet de politică monetară.
Analiștii sunt de părere că o victorie categorică a PiS, care potrivit rezultatelor sondajelor va putea guverna singur, este un element negativ pentru zlot și perspectivele economice ale Poloniei.