Mai puțin de 8% din populația României folosește serviciile bancare online de internet banking sau mobile banking, iar aceasta este, în primul rând, o problemă a băncilor, a declarat miercuri Marian Ignat, director executiv BCR, citat de Agerpres.
"Cred că este și o problemă de reglementare, dar în primul rând este o problemă a băncilor, în sensul că nu au reușit să fie mai vizibile și să atragă mai mulți clienți în zona digitală. În general, băncile au o abordare segmentată față de clienți. În ceea ce privește zona de digital se merge, în general, pe ideea de a oferi servicii de calitate, inovatoare, pentru clienții sofisticați, iar pentru clienți mass market să folosim digitalul ca un instrument de eficientizare. Există însă populație care nu utilizează internetul deloc, cam 20% din populația bancarizată, zonă din care cu greu putem să îi mutăm. Marea masă a clienților utilizează internetul dar nu este dispusă să folosească serviciile online oferite de bănci. Iar aici intervine educația pe care o facem noi clienților", a precizat Marian Ignat.
Conform datelor prezentate, 50% din populația țării are acces la internet și utilizează internetul în mod frecvent, iar dintre aceștia 70% citesc știri online.
"Din cercetările noastre am ajuns la concluzia că undeva la 80% din clienții bancarizați folosesc internetul cel puțin o dată pe săptămână, iar 60% dintre aceștia accesează internetul pe terminale mobile. Cu toate acestea, undeva la mai puțin de 8% din populația României folosește serviciile bancare online", mai spune reprezentantul BCR.
Participanții la conferința "Viitorul și siguranța plăților electronice — Serviciile financiar — bancare în era digitală", eveniment inclus în Calendarul ECSM (European Cyber Security Month), au discutat despre tendințele și dezvoltările pe piața europeană, precum și despre principalele considerente care influențează decizia băncilor de a investi în noile tehnologii.
"Românii petrec mult timp pe internet, cam 24 de ore pe săptămână stau cu ochii într-un ecran, conform unor statistici. 85% din aplicațiile care se dezvoltă azi sunt pregătite pentru a fi folosite în cloud, ceea ce arată că ne ducem către un public țintă, conectat la internet. Începem să facem multe lucruri pe internet. Ne conectăm televizoare, ceasuri, frigidere la internet. Începem să trăim în această fereastră spre lumea virtuală și este normal ca băncile să își dorească să fie prezente acolo, să ne ofere serviciile în mediul electronic", a spus Toma Cîmpeanu, CEO Asociația Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI).
Potrivit reprezentanților ANSSI, infractorii se adaptează "din mers" la evoluția tehnologică iar una dintre preocupările societății actuale este în ce măsură comportamentul utilizatorilor îi poate "ajuta" sau împiedica pe infractori să-și atingă scopul.
ANSSI a atras atenția și asupra faptului că producătorii device-uri încep să facă rabat inclusiv de la siguranța cibernetică sub presiunea competiției din piață.