www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Fitch a scazut si ratingurile Bulgariei, Ungariei si Kazahstanului

Autor: Bancherul.ro
2008-11-10 12:23
Fitch a coborât ratingurile Bulgariei, Ungariei şi Kazahstanului, odată cu retrogradarea României, ca urmare a adâncirii deficitelor de cont curent şi dependenţei de finanţare străină, situaţie care le expune unor riscuri majore în contextul crizei financiare, conform agenţiei de rating.

Fitch a scăzut ratingul pentru credite pe termen lung în valută al Bulgariei la "BBB-" cu perspectivă stabilă, de la "BBB" cu perspectivă negativă. Ratingul pentru credite pe termen lung în leva a fost coborât la "BBB" cu perspectivă stabilă, de la "BBB+" cu perspectivă negativă. Decizia survine în urma declinului puternic al finanţărilor externe, ce impune nevoia unei diminuări accentuate a cererii de pe piaţa internă, pentru a contrabalansa deficitul de cont curent.

Pentru creditele pe termen scurt în monedă străină, analiştii Fitch au menţinut ratingul Bulgariei la F3. Plafonul de ţară a fost coborât de la "A-" la "BB+".

Agenţia de rating a scăzut şi ratingul Ungariei pentru împrumuturile pe termen lung în valută, de la "BBB+" la "BBB" cu perspectivă stabilă, şi pe cel pentru credite în monedă locală, de la "A-" la "BBB+". Decizia reflectă gravitatea recesiunii şi corecţia dezechilibrelor macroeconomice şi a riscurilor asociate finanţelor publice.

Cu toate acestea, ajutorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), de 20 miliarde euro, a eliminat riscurile privind finanţarea externă şi cele de lichiditate, motiv pentru care Fitch asociază ratingurilor perspectiva stabilă.

Fitch a retrogradat şi ratingul Kazahstanului, la "BBB-" de la "BBB", pentru creditele pe termen lung în monedă străină şi de la "BBB+" la "BBB" pentru cele în monedă locală, în urma riscurilor legate de deteriorarea activelor băncilor, în contextul crizei financiare mondiale. În ceea ce priveşte ratingul asociat creditelor pe termen scurt în monedă străină, Fitch a confirmat ratingul F3.

Fitch a revizuit în scădere perspectiva asociată ratingurilor Rusiei, pentru credite pe termen lung în valută şi în ruble, de la stabilă la negativă. Fitch a confirmat ratingul F2 asociat împrumuturilor pe termen scurt în valută şi plafonul de ţară "A-".

Pentru Polonia, Fitch a confirmat atât ratingul, cât şi perspectiva asociată ţării.

Ţările emergente din Europa sunt cele mai vulnerabile în faţa deteriorării contextului financiar şi economic mondial, din cauza unor deficite de cont curent ample şi a riscurilor relativ ridicate în ce priveşte datoria externă pe termen scurt, consideră Fitch. Aceasiă situaţie le face susceptibile pentru reducerea fluxurilor străine de capital, inclusiv din partea băncilor-mamă, mai spun analiştii agenţiei de rating.

Fitch a coborât luni ratingurile României pentru credite pe termen lung în valută, de la ‚BBB’ la ‚BB+’, şi pentru credite pe termen lung în lei, de la ‚BBB+’ la "BBB-". Scăderea ratingului reflectă îngrijorările analiştilor agenţiei de evaluare financiară cu privire la cadrul de politică macroeconomică a României şi abilitatea ţării de a evita o criză economică şi financiară "severă", explică Fitch.

Fitch a coborât şi plafonul de ţară, de la ‘A-‘ la ‘BBB’.