www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



FMI va inrautati prognoza de crestere a economiei mondiale, din cauza incetinirii pietelor emergente

Autor: Bancherul.ro
2015-09-28 15:16

Fondul Monetar Internațional (FMI) va înrăutăți probabil prognoza de creștere a economiei mondiale din cauza încetinirii piețelor emergente, a afirmat directorul general al FMI, Christine Lagarde, într-un interviu acordat publicației franceze 'Les Echos', transmite Reuters, citata de Agerpres.


'Suntem într-un proces de redresare al cărui ritm își reduce viteza. Există o diferență clară între statele emergente și cele dezvoltate. Primele, care erau motorul redresării economiei globale nu cu mult timp în urmă, se confruntă cu o încetinire a creșterii. Celelalte înregistrează o accelerare a creșterii. Din aceste motive vom înrăutăți probabil prognoza de creștere a economiei mondiale', a declarat șeful FMI.


'Estimarea privind avansul PIB-ului mondial cu 3,3% anul acesta nu mai este realistă, și nici cea de 3,8% pentru anul viitor. Vom rămâne probabil la pragul de 3%', a explicat Christine Lagarde.


Fondul Monetar Internațional va prezenta în octombrie noile prognoze de creștere a economiei mondiale.


Pentru 2014, FMI a estimat că expansiunea economiei mondiale a fost de 3,3%, similar cu avansul din 2013.