Utilizarea tot mai frecventa a cardurilor bancare pentru plati, dezvoltarea comertului online precum si masurile luate recent de autoritati pentru fiscalizarea economiei si reducerea economiei subterane determina inmultirea sumelor de bani din conturile bancare si scaderea volumului de cash din afara sistemului bancar.
Ultimele date ale BNR arata ca numerarul in circulatie din afara sectorului bancar a avansat cu 15,3% in ultimul an, insa banii din conturile bancare ale romanilor, persoane fizice si firme, au crescut inca o data mai mult, cu 27,5%.
Valoarea banilor cash care se plimba in afara conturilor bancare se ridica la 43 de miliarde de lei, in timp ce sumele din banci sunt inca o data mai mari, respectiv 86 de miliarde de lei.
In august, avansul depozitelor overnight (conturi curente si depozite la vedere) a fost de 2,6% fata de luna iulie, in timp ce numerarul in circulatie a crescut cu numai 1,4%.
Numerarul a crescut cu 3,1 miliarde lei in acest an, in timp ce conturile bancare au sporit cu 8,3 miliarde lei.
Pe de alta parte, depozitele bancare (la termen, cu durata initiala de pana la doi ani) sunt in continua scadere, fiind mai putine cu 3,5% in luna august, comparativ cu aceeasi luna a anului precedent.
Concret, depozitele bancare la termen au scazut cu 8,4 miliarde lei in acest an, la un total de 132 miliarde lei.
Retragerea banilor din depozitele bancare poate fi pusa pe seama dobanzilor scazute si a revenirii optimismului populatiei si firmelor in consum si investii.
Pe de alta parte, cresterea sumelor din conturile bancare are mai multe cauze: cresterea platilor si transferurilor datorita cresterii economice si a veniturilor, dar si masurile luate de autoritati pentru reducerea evaziunii si a economiei subterane, prin masurile in forta ale ANAF, precum si adoptarea legii privind plafonarea platilor in numerar, intrata in vigoare in luna mai. (vezi aici detalii)