Senatul a adoptat o lege initiata de 28 de senatori ai principalelor partide politice (PSD, PNL, UNPR si PC), printre care senatorul PC Cristiana Aghel si senatorul PSD Ecaterina Andronescu, prin care se abroga articolul 120 din OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit si adecvarea capitalului, potrivit caruia contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit, constituie titluri executorii, ceea ce inseamna ca bancile isi pot executa silit clientii fara acordul unei instante de judecata.

Guvernul nu sustine adoptarea acestei legi, “avand in vedere ca in Codul de procedura civila contractul de credit este calificat ca titlu executoriu, iar abrogarea acestei dispozitii ar determina insecuritatea raporturilor juridice, de natura sa aduca atingere principiului securitatii raporturilor juridice, consacrat de art.1 alin.5 din Constitutia Romaniei”.

Legea va putea intra in vigoare doar daca va fi adoptata si de Camera Deputatilor, care este forul decizional.

In expunerea de motive semnata de Cristiana Anghel si intitulata “In Romania, in fata celor puternici si protejati de legi draconice nu poti decat sa accepti frustrarea sau umilinta...” se arata urmatoarele:

“Mii de oameni au fost evacuati din locuintele lor in urmarea unor executari silite demarate de banci sau de colectori de creante (acestia din urma fiintand si functionand ilegal), fara sa li se fi dat sansa unei opozitii sau a unui apel la hotararea judecatorului de incuviitare a executarii silite si fara sa li se fi dat sansa de a se pune sub protectia tribunalului, asa cum se intampla in majoritatea tarilor Uniunii Europe.

În dreptul nostru procesual civil, în totală contradicţie cu dreptul Uniunii Europene, încheierea prin care se încuviinţează executarea silită a unui contract de credit bancar (titlu executoriu în el însusi, care nu are nevoie de o soluţie judiciară favorabilă pentru a fi pusă în executare silită) nu este supusă niciunei căi de atac.

Debitorului aflat în această situaţie i se permite o contestaţie la executare, dar aceasta se poate dovedi inutilă, întrucât ea nu suspendă executarea, ceea ce înseamnă că între timp locuinţa debitorului sau a familiei sale poate fi executată silit. Debitorul care, sa zicem, ar câştiga în contestaţia la executare, ii ramane doar dreptul la despăgubiri. Iar suspendarea executarii se poate acorda, în mod excepţional, doar cu depunerea unei cauţiuni care poate fi, uneori, prohibitivă (conform vechiului cod de procedura civila cuantumul cautiunii este de 10% din creanta pusa in executare, ceea ce face suspendarea imposibila...).

În ultima vreme, mai ales în speţe pronunţate contra sistemului judiciar spaniol (similar în multe privinţe cu cel românesc), s-a decis la Luxemburg că e inadmisibil ca debitorului să i se refuze dreptul de a se opune la încuviinţarea unei executări şi de a cere îngheţarea efectelor unui contract care este suspect de a fi împănat cu clauze abuzive, mai ales în acele cazuri în care obiectul executării silite îl reprezintă casa de locuit a debitorului şi a familiei sale. Legea internă care interzice acest drept este inaplicabilă. Exact aşa este şi legea română. Inaplicabilă.

Mai mult, CEDO a decis că dacă o executare silită asupra locuinţei debitorului sau a familiei sale s-a derulat fără ca debitorului să i se fi dat dreptul efectiv de a se opune la executare, atunci el are dreptul la despăgubiri, inclusiv pentru daune morale.

Sunt pe piaţă milioane de contracte de credit de retail care sunt împănate cu clauze abuzive şi, deşi multe instanţe au constatat caracterul abuziv al acestor clauze din contractele celor care au declanşat procese, restul contractelor se derulează în continuare, generând plăţi nedatorate care se cifrează la 20-60% din totalul costurilor totale. E o situaţie care frizează absurdul, dar care este în contradicţie flagrantă cu litera şi spiritul Dreptului Uniunii Europene.

Sumele incasate nedrept de banci in baza acestor clauze abuzive ar trebui sa ramana in conturile consumatorilor, care ar putea, la libera alegere, sa le reintoarca in consum, generand TVA din care statul sa isi poata finanta cheltuielile, inclusiv cele cu crearea de noi locuri de munca.

Pe planul dreptului nostru intern, este evident ca drepturile consumatorului, prevazute de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive sunt, in acelasi timp, obligatii ale statului/autoritatilor (si, desigur, ale profesionistilor cu care consumatorii intra in raporturi contractuale, dar nu despre ei vorbim aici, ci despre stat si raspunderea sa pentru incalcarea efectivitatii acestor drepturi).

De exemplu, interzicerea clauzelor abuzive (art.1), lipsirea de efecte a clauzelor inserate in contracte, in ciuda interdictiei legale (art.6), preventia utilizarii in continuare de clauze abuzive (art.7), protectia jurisdictionala efectiva (art. 7 Directiva, art.12-13 L193/2000), dreptul la clauze clare si inteligibile in contract. Toate acestea sunt drepturi suficient de clare prevazute si in Directiva clauzelor abuzive 93/13, a caror ignorare este o incalcare suficient de grava a Dreptului Uniunii Europene de natura a face admisibila o actiune in despagubiri contra statului (si a celorlalte persoane fizice sau juridice de mai sus).

Foarte interesanta in perspectiva valului de executari silite asupra locuintelor debitorilor declansat de cesiunea de portofolii de credite neperformante catre colectorii de creante este decizia CECO din cauza Zehentner vs Austria din 2009. In aceasta speta, CEDO a acordat debitorului daune morale de 30 mii euro pentru evacuarea din locuinta, in urmarea unei executari silite derulate in baza unui contract de credit ipotecar care continea clauze abuzive.

Motivatia acestor daune morale poate parea ciudata in Romania (tara in care judecatorii inca sunt reticenti la daune morale): sentimentul de anxietate, tulburare si umilinta (feelings of anxiety, distress and humiliation) determinat de evacuarea din locuinta proprie si de lipsa oricarei protectii procedurale in cadrul vanzarii silite a locuintei...

In Romania, in fata celor puternici si protejati de legi draconice nu poti decat sa accepti frustrarea sau umilinta.”

”

Initiatorii legii sunt: Andronescu Ecaterina - senator PSD; Anghel Cristiana-Irina - senator PC; Banias Mircea-Marius - senator PC; Barbu Daniel-Constantin - senator Independent; Belacurencu Trifon - senator PSD; Bodog Florian Dorel - senator PSD; Bumbu Octavian-Liviu - senator UNPR; Durbacă Eugen - senator PC; Filip Petru - senator PSD; Ghilea Găvrilă - senator PNL; Grapă Sebastian - senator PNL; Grigoraş Viorel - senator PNL; Isăilă Marius Ovidiu - senator PSD; Marin Nicolae - senator PSD; Mihai Alfred-Laurenţiu-Antonio - senator PC; Miron Vasilica-Steliana - senator PNL; Moga Nicolae - senator PSD; Mohanu Nicolae - senator PSD; Năstase Ilie - senator PC; Nistor Vasile - senator PC; Niţă Mihai - senator PC; Oprea Dumitru - senator PNL; Pelican Dumitru - senator PC; Popa Constantin - senator UNPR; Popa Florian - senator PSD; Saghian Gheorghe - senator PSD; Tişe Alin-Păunel - senator PNL; Tudor Doina-Anca - senator PNL; Chebac Eugen - deputat UNPR