Bancpost a anuntat o oferta de conversie a creditelor din franci elvetieni (CHF) in lei, cu o reducere de 30% a ratelor lunare, dar numai timp de trei ani. Problema este ca in urma conversiei creditului din CHF in lei, datoriile clientilor cresc substantial, din cauza dublarii valorii francului elvetian in raport cu leul incepand cu 2008.
De aceea, oferta Bancpost poate fi caracterizata mai degraba ca o momeala sub forma reducerii ratei timp de 3 ani, iar dupa ce ai muscat-o, te-ai agatat in acul majorarii substantiale a datoriei totale a creditului, in urma conversiei in lei.
Mai rau, dupa cei trei ani de dobanda redusa, clientii vor plati iar rate obisnuite, cu dobanzi “individualizate”, variabile in functie de evolutia Robor plus o marja fixa a bancii.
Bancpost spune ca pe durata celor 3 ani dobanda redusa va fi fixa, de 1,5% pentru toti clientii, insa dupa cei trei ani, dobanda devine necunoscuta, intrucat va fi “individualizata”, compusa dintr-o marja fixa si Robor.
De ce a ales banca sa aplice o dobanda individualizata dupa cei trei ani de oferta, din moment ce creditele au in prezent dobanzi standard, valabile pentru toti clientii? Probabil pentru a putea ascunde nivelul dobanzii variabile pe care are de gand sa o aplice dupa cei trei ani.
O strategie care nu face decat sa sporeasca neincrederea clientilor bancii si a publicului in oferta Bancpost.
Cu atat mai mult cu cat presiunea publicului si a autoritatilor asupra bancilor pentru conversia creditelor in CHF cu suportarea de catre banci a unei poveri echitabile in raport cu clientul devine tot mai mare.
Guvernul pregateste un proiect de lege in acest sens, iar la Parlament exista un proiect de lege discutat in primavara, ce ar urma sa reintre in dezbatere in aceasta toamna.
O impartire echitabila a poverii riscului valutar, conform recomandarilor BNR, ar insemna ca banca sa reduca ratele clientilor pe toata perioada ramasa de rambursare a creditului, nu doar pentru cativa ani, cum incearca Bancpost.
Asta ar inseamna ca banca sa aplice un discount sau o reducere a soldului creditului in CHF, care dupa coversia in lei se majoreaza substantial din cauza aprecierii puternice a francului dupa izbucnirea crizei din 2008 si cel mai recent la inceputul acestui an.
Practic valoarea unui credit in CHF obtinut in 2007, cand 1 franc era echivalentul a 2 lei, se dubleaza acum, in momentul conversiei in lei, intrucat astazi 1 franc este 4 lei.
Ceea ce inseamna ca un client va plati o rata mai mare in urma conversiei din CHF in lei, in cazul in care dobanda in lei nu este semnificativ mai mica decat cea pentru franc sau daca nu se aplica o reducere a soldului creditului.
Doar Banca Transilvania a aplicat in acest an un discount de 22% la creditele in CHF ale Volksbank convertite in lei, oferta acceptata de peste 80% dintre clienti.
Bancpost avea, la finalul lui 2013, credite in CHF echivalentul a 1,1 miliarde lei, fata de creditele in euro de 3 miliarde de lei si credite in lei de 2,1 miliarde lei.