www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Fondurile de investitii, la a treia luna consecutiva de scadere a activelor

Autor: Bancherul.ro
2015-09-12 22:43

Activele fondurilor locale de investitii au scazut in august, pentru a treia luna consecutiv, cu 0,8%, echivalentul a 80 de milioane de euro, la un total de 4,41 miliarde euro, conform statisticilor Asociatiei Administratorilor de Fonduri din Romania.


Ca si in luna anterioara, pe fondul unor rascumparari mai mari din fondurile de obligatiuni, subscrierile nete inregistrate de fondurile locale in august au fost de -38,9 milioane euro, precizeaza asociatia.


In luna iunie, activele fondurilor au scazut intr-un ritm asemanator, cu 82 milioane euro, la fel ca in iulie.


Cele mai mari reduceri de active le-a inregistrat cel mai mare fond romanesc, Erste Bond Flexible RON, care detine titluri de stat in valoare de peste 4 miliarde de lei, investitiile fondului fiind cu preponderenta (65% din detineri) in titluri de stat emise de Ministerul Finantelor iar restul in depozite bancare.


Activele nete ale fondului au scazut cu 433 milioane lei in iunie, cu 305 milioane lei in iulie, iar in august cu doar 81 milioane lei.


Cea mai mare scadere a activelor in august (151 milioane lei) le-a inregistrat al patrulea fond ca marime din Romania, BRD Simfonia 1, tot un fond de obligatiuni si instrumente cu venit fix ca si cel al Erste.


Raiffeisen Ron plus, al doilea mare fond romanesc, a avut active nete negative de 25 milioane lei.


Cea mai mare crestere de active (17 milioane lei) a inregistra-o fondul Stabilo al Pioneer Asset Management, un fond mic, care are active nete totale de numai 382 milioane lei.


BRD USD Fond a crescut cu 10,9 milioane lei, acesta fiind un fond nou, in dolari, cu active totale de numai 21,1 milioane lei.