Noul Cod Fiscal, publicat în Monitorul Oficial, prevede reducerea cotei generale de TVA de la 24% la 20% începând de anul viitor, aplicarea unei cote speciale de 5% pentru cărți, manuale, ziare, reviste, competiții sportive, evenimente culturale, dar și o serie de majorări de taxe, precum impozitul pe locuințele deținute de persoane fizice, dar folosite în scop comercial, potrivit Agerpres.
Actul normativ stipulează și eliminarea taxei pe construcțiile speciale și a supra-accizei la carburanți, însă nu din 2016, ci din 2017. Și reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5% s-a amânat pentru 1 ianuarie 2017, în varianta inițială termenul fiind 1 ianuarie 2016. Însă, impozitul nu se aplică pentru dividendele plătite de o firmă alteia, dacă cea din urmă deține la prima mai mult de 10% din capitalul social pe o perioadă mai mare de 1 an.
În cazul microîntreprinderilor, impozitul pe venit va fi de 3%, iar pentru o firmă nou înființată, cu cel puțin un angajat, cota de impozit va fi de 1% pentru primele 24 de luni de activitate, dacă asociații sau acționarii nu au mai deținut titluri financiare la alte persoane juridice.
Impozitul pe profit rămâne la 16%, deși inițial se propusese reducerea la 14% de la 1 ianuarie 2019. În cazul firmelor care desfășoară activități din domeniul barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor sau cazinourilor, impozitul va fi de 16%, dar nu mai puțin de 5% din totalul veniturilor realizate.
În ceea ce privește scutirea de impozit pe profitul reinvestit, aceasta rămâne valabilă până la finalul anului 2006, așa cum era prevăzut în momentul acordării facilității.
Reducerea contribuțiilor sociale a fost eliminată din Codul Fiscal, deși inițial erau prevăzute scăderi atât la angajat, cât și la angajator, mai întâi din 2017, apoi din 2018.
Pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se reține prin stopaj la sursă, cota de cheltuieli forfetare crește de la 20% la 40%. Aceste venituri scapă și de plata contribuției de asigurări de sănătate, în 2016, dacă persoana respectivă realizează și alte venituri supuse deja contribuției la sănătate, cum ar fi veniturile din salarii. Nici pentru veniturile din dividende nu se datorează asigurări de sănătate, în 2016, dacă cel care le primește realizează alte venituri supuse contribuțiilor sociale.
La impozitarea clădirilor intervin modificări importante. În primul rând, procentele de impozitare pentru clădirile rezidențiale sunt cuprinse între 0,08% și 0,2%, valoarea aplicabilă într-un an fiind stabilită de consiliul local. În plus, se vor impozita diferențiat locuințele în funcție de scopul în care sunt folosite. Pentru locuințele folosite în scop comercial (sediu de firmă, locul în care își desfășoară activitatea o persoană fizica ce practică o activitate independentă sau este sediul declarat pentru un PFA), impozitele stabilite de primărie sunt cuprinse între 0,2% și 1,3%.
La accize se păstrează structura produselor accizabile existente și în 2015.