Mario Draghi, presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), a avut un discurs caracterizat drept “very dovish” de catre analisti in cadrul conferintei de presa care a urmat dupa sedinta de politica monetara de joi, in care rata de referinta a fost mentinuta, ca de obicei in ultimul timp, aproape de 0% (0,05%), intrucat masurile neconventionale de polica monetara sunt cele puse acum in practica pentru a contracara pericolul deflatiei (scaderea preturilor, combinata cu recesiune economica).
Este vorba de programul tip Quantitative Easing (QE), initiat la inceputul acestui an, prin care BCE tipareste bani, asigurand lichiditati suplimentare economiei europene, prin achizitia de titluri de stat emise de tarile zonei euro, dupa modelul Fed-ului american. Asta dupa ce in anii precedenti, BCE a injectat lichiditati in piata prin achizitia de obligatiuni emise de companii private, precum si prin furnizarea de credite ieftine bancilor.
Tonul “dovish” al lui Draghi este unul anticipat, in conditiile recentelor turbulente ale pietelor financiare din China, precum si scaderii inflatiei din zona euro peste asteptari. Motiv pentru care seful BCE a spus ca programul QE ar putea fi mai flexibil si ar putea fi extins peste termenul limita stabilit initial, septembrie 2016, alternativa fiind o majorare a achizitiilor lunare de titluri.
"Achizitiile de titluri, in valoare de 60 de miliarde de euro lunar, au un impact favorabil asupra costului si disponibilitatii creditelor pentru firme si gospodarii. Ele sunt preconizate sa continue pana la finalul lunii septembrie 2016 sau mai mult, daca va fi necesar", se arata in comunicatul BCE citit de Draghi.
Prognoza de inflatie pentru 2016 a fost diminuata cu 0,4 puncte procentuale, la 1,1%, insa inflatia de baza a fost mentinuta la 1,4% de catre BCE.
In concluzie, dupa ce Fed-ul american a dat recent de inteles ca prognozata majorare a dobanzii la dolar incepand din septembrie se va amana din cauza noilor turbulente din Asia (banca centrala a SUA a finalizat deja programul QE, fiind asadar cu un pas inaintea BCE), BCE va prelungi, la randul sau programul QE. Dobanzile la euro vor ramane, in consecinta, la niveluri aproape de 0 pentru o mai lunga perioada de timp.