Agentia de rating Fitch considera ca masurile de relaxare fiscala implementate in noul Cod fiscal, precum si prognozatele cresteri de salarii din sectorul public, vor duce la cresterea deficitului bugetar la 3,3% in 2016, insa nu sunt de natura sa determine scaderea ratingului Romaniei in categoria „junk”, adica sub pragul de „investment grade” (recomandat investitiilor) in care este incadrata acum, intrucat datoria publica va ramane redusa, sub 45% din PIB pe termen mediu si lung.
Fitch a anuntat intr-un comunicat ca mentine ratingul Romaniei la BBB-, prima treapta din categoria „investment grade”, cu perspectiva stabila.
Iata cum motiveaza institutia mentinerea ratingului Romaniei si inexistenta pericolului de reducere a acestuia din cauza relaxarii fiscale masive:
„Indicatorii financiari ai Romaniei sunt mai buni decat ai altor tari cu rating BBB. Fitch prognozeaza un deficit bugetar al Romaniei in 2015 de 1,8% din PIB, sub media de 2,5% a tarilor cu rating BBB, in timp ce datoria publica va fi de 40,5% din PIB, de asemenea mai mica decat media de 43,1% a restul tarilor.
Cu toate acestea, noul Cod fiscal propus de guvern reprezinta o masura pro-ciclica de relaxare a politicii fiscale care sporeste incertitudinile privind finantele publice. Codul fiscal include reduceri semnificative de taxe in perioada 2016-2017, precum scaderea cotei standard de TVA la 19% de la 24%, preum si diminuarea unor accize si altor taxe si dividende, care vor provoca o micsorare a veniturilor bugetare cu 2,4% din PIB pana in 2017. Acestea survin dupa reducerea TVA-ului la alimente la 9% din iunie 2015, cu un impact de 0,3% asupra deficitului public in 2015.
Larga sustinere in Parlament a Codului fiscal determina Fitch sa considere ca exista o mare probabilitate de includere a acestuia in bugetul din 2016, motiv pentru care a fost luat in calculul scenariului de baza al agentiei.
Ultimele noastre prognoze prevad o crestere a deficitului bugetar la 3,3% in 2016 si 3% in 2017, ceea ce inseamna o afectare partiala a traiectoriei de consolidare fiscala din cadrul programului cu FMI si a procedurii de deficit excesiv a Comisiei Europene in perioada 2009-2013, cand deficitul public a fost redus de la 8,9% cat era in 2009.
Desi Fitch apreciaza ca implementarea Codului Fiscal reprezinta o evolutie negativa pentru ratingul Romaniei, din cauza impactului asupra bugetului public, nu este in mod necesar incompatibil cu ratingul din categoria "investment grade". Conform scenariului de baza al Fitch, datoria guvernamentala bruta va ramane sub 45% din PIB pe termn mediu si lung”.
Ponta prezinta risc politic
"Cu toate acestea, riscurile sunt in crestere. Codul Fiscal coincide cu calendarul electoral, inaintea alegerilor parlamentare de la finalul lui 2016, astfel ca sunt posibile presiuni asupra cheltuielilor publice, care ar putea aparea sub forma unor cresteri importante ale salariilor din sectorul public (dupa cum au sugerat recent unii politicieni) si cel al apararii.
Recentele acuzatii penale la adresa premierului Victor Ponta l-au determinat pe acesta sa renunte la sefia Partidului Social Democrat in iulie 2015, fapt care sporeste incertitudinea politica. Ponta a refuzat sa demisioneze din functia de premier, cum i-a cerut presedintele Klaus Iohannis.
Problemele premierului cu DNA-ul reprezinta un risc pentru cresterea tensiunilor politice dintre partidele coalitiei de guvernamant inaintea alegerilor din 2016. Totusi, alegerile anticipate nu fac parte din scenariul nostru de baza", se mai arata in comuncatul Fitch.
PIB-ul Romaniei va creste cu 3,6% in perioada 2015-2017
"Dincolo de evolutia politicii fiscale, ratingurile Romaniei sunt sustinute de o perspectiva economica sanatoasa. Pentru 2015-2017, Fitch prognozeaza o crestere reala a PIB-ului de 3,6%, fata de prognoza initiala de 2,8%.
Cresterea va fi sustinuta de cererea interna, majorata de stimulii fiscali pentru consumul populatiei si revenirea investitiilor din sectorul privat. In acelasi timp, relansarea economiei europene va limita cresterea deficitului comercial”, potrivit Fitch.