Un studiu publicat de GfK arata ca 10% dintre romani fac deja plati cu telefoanele mobile, insa doar 27% si-ar dori sa plateasca de pe mobil. Utilizatorii se dubleaza in randul tinerilor intre 18 si 24 de ani.
In acelasi timp, 18% dintre participantii la studiu nu sunt interesati de platile mobile, raspunzand afirmativ la intrebarea: “Am auzit de plata de pe mobil dar nu mi-ar placea sa utilizez un astfel de produs/serviciu”.
Din studiu mai reiese ca televizoarele inteligente stau cel mai bine la notorietate și grad de adopție. Aproape 20% dintre românii din mediul urban spun că au auzit de acest produs și îl utilizează deja și peste 35% declară că au auzit și le-ar plăcea să îl folosească. Integrarea functionalității de accesare a internetului dublează atractivitatea televizorului, astfel că peste 70% dintre adolescenții între 15 și 17 ani își doresc un smart TV.
Următoarele clasate, serviciile de stocare în cloud se bucură de utilizare din partea a aproape 10% dintre românii din mediul urban, dar procentul crește la 25% pentru cei între 18 și 24 de ani. Procente aproximativ egale întâlnim în cazul celor cărora le-ar plăcea să utilizeze un astfel de serviciu pe viitor, pentru ambele segmente.
După smart TV, produsul care se bucură de cea mai mare popularitate în perioada aceasta este smartwatch. În rândul utilizatorilor de internet din mediul urban, gradul de utilizare pentru ceasurile inteligente este foarte mic, sub 2%. Dorința de a-l avea însă îi animă pe mai mulți, 34% dintre cei chestionați.
Este un gadget a cărui adoptare poate fi determinată de trenduri din mai multe industrii: telecomunicații, sănătate, media, retail și în consecință monitorizarea dezvoltării lui este relevantă pentru fiecare dintre ele.
”Ceasurile inteligente și accesoriile pentru fitness și sport au crescut în importanță în România în utlimele luni, drept urmare începând din aprilie 2015 am început monitorizarea vânzărilor lor lunar în panelul nostru de retail. Desigur, piața este încă la început și există potențial de dezvoltare pe toate canalele de vânzare”, spune Ileana Tîlvan, Head of Digital, Retail and Technology Client Service, citata intr-un comunicat al companiei.
Studiul a fost realizat de GfK România pe un eşantion de 573 de respondenţi din mediul urban, cu vârsta de peste 15 ani, în perioada 27 aprilie – 15 mai. Metoda folosită este cea a interviurilor față în față și are o marjă de eroare de+/-3%.