www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Decizii adoptate de ASF: Carmen Radu, numita presedintele CA al Fondului de Garantare a Asiguratilor (FGA)

Autor: Bancherul.ro
2015-08-19 13:03

Decizii adoptate de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):


În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a desemnat ca Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) pe doamna Carmen Daniela Radu, cu o experienţă profesională de peste 20 de ani la nivel managerial în domeniul financiar-asigurări. Printre poziţiile ocupate de către doamna Carmen Radu se numără cea de Director General şi Director General Adjunct al societăţii Eureko Asigurări S.A. (2009 – 2014), de Director General Adjunct KD Life Asigurări S.A. (2006 – 2007) şi de Director Executiv Sara Merkur S.A. (1995 – 2005).


Conform prevederilor Legii nr.213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților s-a constituit, în data de 27.07.2015, ca persoană juridică de drept public, administrată de un Consiliu de administrație format din 5 membri. Dintre aceştia, 3 membri sunt desemnaţi de către ASF, inclusiv preşedintele, iar 2 membri sunt numiţi de către Ministerul Finanţelor Publice (în curs de desemnare).


Consiliul ASF a aprobat planurile de măsuri transmise de asigurători (care vor face obiectul unui comunicat separat) pentru remedierea aspectelor constatate în cadrul exercițiului Balance Sheet Review – BSR, încheiat la 15 iulie 2015, şi a solicitat completarea planului de măsuri al societăţii Euroins S.A.


În cadrul şedinţei a fost aprobată, de asemenea, numirea unor persoane în poziţii de conducere în structura unor societăţi de asigurare, fiind validate şi modificări ale actelor constitutive ale unor societăţi de asigurare şi brokeri (diminuare/majorare a capitalului social, numirea unui nou auditor).


A fost aprobată solicitarea societății S.I.F. BANAT-CRIŞANA S.A. de avizare a modificării componenţei conducerii societăţii.


A fost aprobată eliberarea Certificatelor de Înregistrare a Valorilor Mobiliare aferente majorării capitalului social al TCI RĂZBOIENI S.A. Ocna Mureş şi CEMACON S.A. Cluj Napoca.


Consiliul ASF a aprobat admiterea la tranzacționare pe sistemul alternativ de tranzacționare administrat de BVB, în baza dispozițiilor Legii nr.151/2014, a acțiunilor emise de COMMIXT S.A. Buftea şi SCUT S.A. Bacău. A fost aprobată cererea de admitere la tranzacţionare pe sistemul alternativ de tranzacționare administrat de SIBEX a acţiunilor emise de societatea METEX COM S.A. Dej.


Totodată, au fost aprobate retragerea de la tranzacţionare şi radierea din evidenţele ASF a acţiunilor societăţilor ELAR S.A., INTERNAŢIONAL S.A. Sinaia, DURĂU S.A., ELECTROCARBON S.A. Slatina şi CORD S.A. Buzău. A fost aprobată retragerea de la tranzacționare a acțiunilor emise de S.C.LAFARGE AGREGATE BETOANE S.A., având în vedere finalizarea procedurii de retragere a acționarilor în conformitate cu art. 206 din Legea nr.297/2004.


Au fost propuşi pentru avizare şi reavizare 53 agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, fiind retrase avizele pentru alţi 12 agenţi de marketing. 


În cadrul şedinţei au fost audiate rapoarte referitoare la acţiuni de supraveghere şi control, fiind aprobată sancţionarea unor persoane şi societăţi pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr.151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate.


Consiliul ASF se întrunește în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe. 


(In fotografie: Carmen Radu)