www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cum a facut Banca Transilvania profitul imens de 2,2 miliarde lei in urma achizitiei Volksbank

Autor: Bancherul.ro
2015-08-11 19:37

Banca Transilvania a raportat un profit urias, de 2,2 miliarde lei la finalul lunii iunie, ca efect al preluarii Volksbank la pret redus, banca austriaca fiind nevoita sa plece din Romania, dupa ce a suferit pierderi mari din cauza creditelor ipotecare in franci elvetieni. Oportunitate de care a profitat din plin banca din Cluj, care a inregistat un profit de 1,564 miliarde lei in urma preluarii Volksbank.


Sa vedem insa detaliile tranzactiei si cum a facut BT acest profit imens, conform datelor raportate aseara de banca:


Castigul din achizitie a fost determinat de diferenta intre contraprestatia transferata (pretul de achizitie al actiunilor in suma de 358 milioane lei) si valoarea justa a activelor si datoriilor Volksbank la data preluarii controlului, in suma de 1,922 miliarde lei”, precizeaza banca in situatiile financiare.


Dupa cum se vede si din tabelul prezentat de banca in raportul privind rezultatele financiare ale primului semestru, BT a preluat de la Volksbank 2,5 miliarde lei sub forma de numerar (in principal depozite si rezerve minime obligatorii la BNR), titluri de stat de 1,6 miliarde lei si credite nete (adica fara provizioane), de 5,3 miliarde lei.


BT precizeaza ca la data achizitiei, creditele brute ale Volksbank aveau o valoare de 8,8 miliarde lei, din care 3,5 miliarde lei se estima ca nu vor putea fi rambursate de clienti, astfel ca au fost provizionate integral din rezervele Volksbank.


Provizionarea s-a dovedit, in final, mai mare decat era necesar, astfel ca BT a castigat peste 200 milioane lei din reversari de provizioane in trimestrul doi al acestui an.


Banca Transilvania mai mentioneaza ca a transferat de la Volksbank credite de retail de 1,4 miliarde lei pana la finalul lunii iunie, astfel incat soldul total al creditelor bancii a ajuns la 9,44 miliarde lei.


Contributia Volksbank la profitul BT: 509 milioane lei


BT a mai preluat de la Volksbank depozite de 4,3 miliarde lei si imprumuturi de la alte banci de 2,8 miliarde lei, datoriile fiind mult mai mici decat activele, astfel ca activele nete preluate s-au ridicat la 1,9 miliarde lei, suma din care s-a scazut pretul platit pentru preluarea Volksbank, 358 milioane lei (81 milioane euro), rezultand astfel un castig de 1,5 miliarde lei.


La aceasta suma s-a adaugat contributia la profitul grupului BT adus de Volksbank in trimestrul doi, in valoare de 509 milioane lei, astfel incat castitul total in urma preluarii Volksbank s-a ridicat la 2 miliarde de lei.


Trebuie precizat ca la data incheierii tranzactiei, in decembrie 2014, BT a rambursat fostilor actionari ai Volksbank finantarile acrodate subsidiarei locale, in valoare de 451 milioane euro (aproape 2 miliarde lei) si 206 milioane CHF (in jur de 825 milioane lei), in total 2,8 miliarde lei.


Costul total al preluarii Volksbank: 3,2 miliarde lei


Daca la aceste cheltuieli adaugam si pretul tranzactiei, de 358 milioane lei, rezulta un cost total de aproape 3,2 miliarde lei, din care BT a recuperat aproape jumatate (1,5 miliarde lei) chiar in primul trimestru dupa preluare, doar din diferenta dintre active si datorii.


BT a preluat de la Volksbank active totale de 8,8 miliarde lei, din totalul celor 12 miliarde cate avea banca austriaca la finalul lui 2014, care vor avea si in urmatoarele trimestre o contributie importanta la profitul bancii din Cluj, astfel incat cheltuielile totale cu preluarea Volksbank ar putea fi recuperate destul de rapid.


BT a inceput sa raporteze, pentru prima data, rezultatele financiare atat la nivel de banca, cat si la nivel de grup, din care face parte acum si subsidiara Volksbank (vezi aici detalii).


Cifrele comparative ale ultimelor trei tranzactii de pe piata bancara (Banca Transilvania-Volksbank, OTP Bank-Millennium Bank si Getin Bank-RIB) arata ca Volksbank s-a vadut de 6 ori mai ieftin decat Millennium si de 3 ori mai avantajos decat RIB, daca luam in considerare pretul platit pentru valoarea capitalului bancilor preluate, conform unei analize realizata de Bancherul.ro.