www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Salariul mediu net pe economie a crescut la 1.818 lei (440 de euro), conform datelor Institutului de Statistica

Autor: Bancherul.ro
2015-08-06 21:59

Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 1.818 lei în iunie, în creștere față de luna precedentă cu 12 lei (+0,7%), arată datele publicate joi de Institutului Național de Statistică (INS), citate de Agerpres.


Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (5.019 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.032 lei).


Câștigul salarial mediu brut s-a situat la 2.516 lei în iunie, cu 0,6% mai mare decât în luna mai 2015.


În iunie 2015, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanță), sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou), dar și realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte).


Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în sectorul de fabricare a băuturilor (16,5%), fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, activități de editare, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor (între 10% și 14,5%), în extracția minereurilor metalifere, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente, tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice, fabricarea produselor textile (între 5,5% și 8,5%). Creșteri între 3,5% și 5,5% s-au înregistrat în sectoarele de colectarea și epurarea apelor uzate, tăbăcirea și finisarea pieilor, fabricarea substanțelor și a produselor chimice, industria metalurgică, telecomunicații, cercetare-dezvoltare.


Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net, cu 23,1%, s-au înregistrat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, între 9,5% și 14,5% în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, activități auxiliare intermedierilor financiare, activități de servicii anexe extracției; între 2,5% și 3,5% în extracția cărbunelui superior și inferior, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, transporturi aeriene.


Scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna mai de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite ori pentru sărbătorile de Paște), sume din profitul net și din alte fonduri. De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte), precum și de angajările de personal cu câștiguri salariale mici în unele activități economice.


În sectorul bugetar s-au înregistrat ușoare fluctuații ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în administrație publică (+0,4%), învățământ (-0,6%), sănătate și asistență socială (-0,8%).


Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,8%. Indicele câștigului salarial real față de aceeași perioadă a anului precedent a fost de 109,5%.


În raport cu evoluția prețurilor de consum, indicele câștigului salarial real a fost de 103,8% pentru luna iunie 2015 față de luna precedentă.