Băncile mamă au capitalizat subsidiarele din România cu 568,1 milioane de euro în primele șase luni ale acestui an, comparativ cu 104,46 milioane de euro în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres.
În primele șase luni din 2015, cea mai mare infuzie de capital a primit Volksbank România (482,14 milioane euro, în martie), urmată de OTP Bank România, cu 39,09 milioane euro în ianuarie, și de Unicredit Țiriac Bank, cu 38,13 milioane euro în iunie. Tot în iunie, capitalul social al Idea Bank a fost majorat cu 4,47 milioane euro.
Romanian International Bank și-a majorat capitalul social cu 3,15 milioane euro în februarie, iar Libra Internet Bank a primit un aport de 1,12 milioane euro la capitalul social, în martie.
Astfel, printre cele mai importante majorări de capital au fost făcute, în primele șase luni din 2015, de Volksbank România, Unicredit Țiriac Bank și OTP Bank România, în total 559,36 milioane euro.
Banca Transilvania a finalizat în acest an achiziția a 100% din acțiunile Volksbank România de la Osterreichische Volksbanken, Groupe BPCE, DZ Bank și WGZ Bank. Valoarea tranzacției nu a fost dată publicității.
În 2014, OTP, unul dintre cei mai importanți creditori independenți din Europa Centrală și de Est, a preluat două bănci mai mici, respectiv Banco Popolare din Croația și Millenium Bank din România. În aprilie 2014, OTP Bank România și-a majorat capitalul social cu 11,17 milioane euro.
Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, a anunțat, la începutul lunii iunie, că și-a majorat participația pe care o deține la divizia din România, UniCredit Țiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acțiuni, prin preluarea pachetului de 45% deținut de omul de afaceri Ion Țiriac
Datele publicate lunar de Registrul Comerțului includ primele 40 de companii care au primit aport la capitalul social, după valoarea sumelor alocate.