Banca Națională a Elveției a raportat în primul semestru din 2015 pierderi record de 50,1 miliarde de franci elvețieni (52 miliarde de dolari), comparativ cu un profit de 16 miliarde de franci elvețieni în perioada similară din 2014, a anunțat, vineri, purtătorul de cuvânt al SNB, Walter Meier, transmit Wall Street Journal și Reuters, citate de Agerpres.
Banca Națională a Elveției se confruntă cu efectele francului puternic după ce, la data de 15 ianuarie 2015, a eliminat pragul de 1,20 franci pentru un euro. Eliminarea pragului a dus la aprecierea francului cu 13% în raport cu moneda euro, ceea ce a creat probleme pentru exportatorii elvețieni. Pentru a reduce apetitul pentru franci, SNB a introdus dobânzi negative la depozitele în franci ale băncilor comerciale.
SNB a înregistrat pierderi de 47,2 miliarde de franci elvețieni de pe urma deținerilor în valută, în special euro, și 3,2 miliarde de franci elvețieni de pe urma deținerilor în aur, care sunt denominate în dolari.
Guvernatorul SNB, Thomas Jordan, a afirmat recent că, deși nu a existat o alternativă viabilă la eliminarea pragului minim de 1,20 franci pentru un euro, moneda Elveției va crește moderat în lunile următoare.
'SNB va rămâne activă pe piața valutară, dacă va fi necesar, pentru a influența condițiile monetare', se arată în comunicatul Băncii Elveției.
Aprecierea a sporit temerile privind ritmul de creștere a economiei, dependentă de exporturi. De asemenea, multe companii au concediat sute de angajați în Elveția, pe fondul așteptărilor că aprecierea francului va afecta veniturile din export.