Cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au decis vineri să acorde Greciei o finanțare de urgență în valoare de 7 miliarde de euro, sub forma unui împrumut care va permite Atenei să-și îndeplinească o parte din angajamentele asumate în așteptarea unui eventual plan de ajutor, a anunțat vicepreședintele Comisiei Europene pentru euro și dialog social, Valdis Dombrovskis, transmite AFP, citata de Agerpres.
Acest împrumut, cu o durată de trei luni, este destinat să acopere necesitățile de finanțare ale Greciei în timpul negocierilor pentru cel de-al treilea program de asistență internațională, negocieri care ar urma să dureze mai multe săptămâni.
Pentru a asigura acest credit punte, cele 28 de state membre au căzut de acord să reactiveze FESM, un fond european de urgență creat în timpul crizei financiare și alimentat de toate statele membre UE, nu doar de cele 19 țări din zona euro. Însă pentru acest lucru a trebuit să fie depășită opoziția mai multor țări care nu sunt în zona euro, în frunte cu Marea Britanie, ce au cerut unele garanții în cazul în care Grecia intră în incapacitate de plată.
"Avem un acord cu privire la finanțarea provizorie... Acest acord este susținut de cele 28 de state membre", a declarat Valdis Dombrovskis. El a adăugat că împrumutul, 'în valoare de 7,16 miliarde de euro, va fi transferat Greciei până luni', dată la care Atena trebuie să ramburseze o datorie de 4,2 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană.
În plus, finanțarea va permite de asemenea Greciei să își regleze datoriile neplătite către Fondul Monetar Internațional, care se ridică la două miliarde de euro.