www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancile grecesti vor avea nevoie de ajutor si in cazul unui nou acord de finantare

Autor: Bancherul.ro
2015-07-12 22:30

Indiferent dacă autoritățile de la Atena vor ajunge sau nu la un acord cu creditorii internaționali, băncile grecești vor avea nevoie de recapitalizare iar Banca Centrală Europeană va continua să joace un rol important în calitate de creditor și furnizor de lichiditate, se arată într-un raport publicat vineri de agenția de evaluare financiară Moody's.


Grecia a solicitat miercuri în mod oficial un nou program de asistență, pe trei ani, din partea Mecanismului European de Stabilitate. Propunerea Greciei a fost analizată sâmbătă de miniștrii de Finanțe din zona euro, care au decis să reia discuțiile duminică dimineață, după ce au fost suspendate în lipsa unui consens.


'Indiferent dacă va exista un acord politic cu privire la Grecia în acest weekend, credem că riscurile de implementare vor rămâne ridicate iar condițiile în care va fi furnizată finanțarea externă vor fi greu de absorbit din cauza provocărilor politice și sociale din Grecia' se arată în raportul Moody's.


Agenția de evaluare estimează de asemenea că băncile grecești își vor epuiza resursele de lichiditate în câteva zile și vor rămâne fără depozite până duminică din cauza retragerilor de fonduri. Moody's susține că finanțare oferită de Eurosistem pentru băncile grecești (126 de miliarde de euro) depășește în prezent nivelul depozitelor private (120 miliarde de euro), ceea ce înseamnă că sistemul financiar grec este aproape în întregime susținut de lichiditățile oferite în sistem de urgență de BCE, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la solvabilitatea băncilor grecești. În plus, chiar și cu un nou program, Moody's se așteaptă la o deteriorare semnificativă a calității activelor băncilor grecești, ceea ce înseamnă că vor avea nevoie de recapitalizare.


La începutul acestei luni, Moody's a retrogradat de la 'Caa2' la 'Caa3" ratingul suveran al Greciei — prima țară dezvoltată care intră oficial în incapacitate de plată față de Fondul Monetar Internațional.