Ultimele stiri despre criza din Grecia sunt urmatoarele: premierul grec Alexis Tsipras ar lua in considerare oferta de ultima ora venita de la seful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care prevede o stergere partiala sau totala a datoriilor, oferta despre care cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat ca nu a fost informata.
"In aceasta seara, exact la mijlocul noptii CET (Central European Time) expira programul cu Grecia. Si nu am nicio noutate pana in prezent. Cunosc doar oferta Comisiei facuta Greciei vinerea trecuta", a declarat Merkel la o conferinta de presa cu premierul din Kosovo.
Iar ministrul de Finante al Greciei, Yanis Varoufakis, a confirmat ca Grecia nu va plăti astazi tranșa de 1,6 miliarde de euro pe care o datorează Fondului Monetar Internațional (FMI), dar totusi Atena speră încă la un acord de ultim moment cu creditorii privind pachetul de ajutor.
Întrebat de jurnaliști, la intrarea în ministerul pe care îl conduce, dacă Grecia va plăti tranșa datorată și al cărei termen limită este marți, Varoufakis a spus: 'Nu'.
Varoufakis și-a exprimat totuși speranța în privința ajungerii la un acord de ultim moment cu creditorii marți, ziua în care expiră actualul program de asistență financiară.
Pe de altă parte, un oficial guvernamental de la Atena a precizat că premierul Alexis Tsipras a avut convorbiri telefonice cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și cu președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi.
Tsipras ia in considerare oferta de ultim moment
Premierul grec Alexis Tsipras ia în considerare oferta de ultim moment făcută marți de Comisia Europeană, a informat cotidianul grec Kathimerini, transmite Reuters.
''Biroul prim-ministrului i-a transmis Bruxellesului că evaluează noile propuneri ale președintelui Comisiei Europene, care includ o ștergere totală sau parțială a datoriei în octombrie și schimbări în sistemul EKAS destinat grecilor cu venituri reduse'', potrivit cotidianului grec, care nu își precizează sursele citate.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a făcut marți Greciei o ofertă de ultim moment în încercarea de a se ajunge la un acord între Atena și creditorii internaționali înaintea expirării, până la ora 24:00, a termenului pentru achitarea unei tranșe de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internațional (FMI).
Conform acestei oferte, premierul grec Alexis Tsipras ar trebui să-și trimită acceptul scris în cursul acestei zile, după care să aibă loc o reuniune de urgență a Eurogrupului (miniștrii de finanțe din zona euro).
Grecia a amânat recent o plată care trebuia rambursată către FMI până la data de 5 iunie și a anunțat că va cumula într-o singură sumă toate tranșele în valoare de 1,6 miliarde de dolari ce trebuie returnate Fondului până la finalul lunii iunie.
Țările care au întârziat plata datoriilor nu mai pot primi finanțare suplimentară de la FMI și, în ultimă instanță, pot pierde statutul de membru al organizației.
Wall Street se deschide in crestere
Bursa americana (Wall Street) s-a deschis astazi in crestere, in speranta unei intelegeri de ultima ora pentru evitarea iesirii Greciei din zona euro.
Indicele Dow Jones industrial (DJI) a crescut cu 0,47%, indicele Standard&Poor's (SPX) a avansat cu 0,6% iar Nasdaq Composite (IXIC) a urcat cu 0,78%, conform Reuters.