www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Parlamentul Greciei a aprobat referendumul din 5 iulie privind acceptarea sau respingerea planului de salvare a tarii: urmeaza o saptamana de criza

Autor: Bancherul.ro
2015-06-28 10:51

Parlamentul Greciei a adoptat in aceasta noapte referendumul propus cu o zi inainte de guvernul condus de Alexis Tsipras (foto), in vederea aprobarii masurilor de austeritate impuse in cadrul acordului de finantare cu troika (UE, FMI si BCE) de care tara are nevoie pentru a nu intra in faliment.


Decizia de organizare a referendumului pentru vineri, 5 iulie, a luat prin surprindere oficialii europeni, care au declarat ieri ca in aceste conditii refuza prelungirea acordului cu Grecia, iar programul de asistenta financiara se va finaliza la 30 iunie, data la care Grecia trebuie sa achite o transa de 1,6 miliarde de euro catre FMI, altfel intra in faliment.


Premierul Alexis Tsipras, a declarat in Parlament ca "poporul va spune un mare NU ultimatumului, dar în același timp un mare DA Europei solidarității".


Fostul premier grec Antonis Samaras, reprezentantul partiului de opozitie conservator "Noua Democratie", a spus, în discursul său înainte de votul în parlament, că referendumul din 5 iulie va sfârși prin a împinge Grecia în afara zonei euro.


În favoarea referendumului au votat 178 de deputați, din totalul de 300, respectiv deputații majorității guvernamentale (stânga radicală Syriza și aliații lor din cadrul dreptei suveraniste Grecii Independenți, ANEL), precum și deputații partidului neonazist Zori Aurii.


Conservatorii din cadrul partidului Noua Democrație și socialiștii PASOK (Mișcarea Socialistă Panelenă) au votat împotrivă, la fel și comuniștii (KKE) și partidul centrist Potami.


Potrivit textului propunerii pentru referendum, grecii vor trebui să spună 'DA' sau 'NU' măsurilor propuse vineri guvernului Tsipras de către creditorii Atenei, UE și FMI, în cadrul ultimului ciclu de negocieri dintre cele două părți, care durează de la sfârșitul lunii februarie.


Urmeaza o saptamana de criza


Pe parcursul săptămânii viitoare, pana la referendumul de vineri, Grecia, din lipsă de bani, va fi expusă riscului unor seisme financiare în serie: pe 30 iunie, riscă să nu ramburseze către FMI un împrumut de 1,6 miliarde de euro, ceea ce inseamna falimentul, iar în aceeași zi va înceta planul de asistență financiară de care beneficiază Atena din 2012.


Considerând că Grecia a rupt negocierile în curs, Eurogroupul a refuzat sâmbătă să prelungească planul până la referendum, cum cerea guvernul grec, cu riscul ca, în următoarele zile, BCE să taie ultimul canal de finanțare a băncilor grecești.


BCE ar putea fi institutia care va decide, saptamana viitoare, soarta Greciei, in conditiile in care va accepta sa plateasca transa catre FMI din datoria pe carea o are fata de Grecia, dupa cum a cerut ministrul grec de finante.


După luni de zile de negocieri fără rezultat, creditorii — UE și FMI — i-au prezentat în această săptămână Atenei o propunere cuprinzând o prelungire cu cinci luni a programului de ajutor, cu un pachet financiar de 15,5 miliarde de euro de împrumuturi (12 miliarde de euro de la europeni și 3,5 miliarde de la FMI), în schimbul unor reforme și măsuri de austeritate, precum taierea pensiilor si cresterea taxelor.


Guvernul grec a considerat suma ca ''inadaptată'', suficientă doar pentru a-și acoperi rambursările în următoarele luni către creditori, și condițiile neadecvate pentru a permite o relansare a economiei țării.


Ce s-ar putea intampla daca marti Grecia intra in faliment?