Cornel Benchea (53 de ani) a obtinut aprobarea prealabila a BNR pentru exercitarea functiei de director general adjunct si membru al conducerii Bancii Comerciale Carpatica, anunta banca intr-un comunicat trimis Bursei de Valori Bucuresti.
Benchea a venit la Carpatica de la Banca Feroviara, patronata de omul de afaceri din Arad Valeriu Blidar, functie in care a stat doar un an, fiind numit in aprilie 2014. El a plecat de la Feroviara la inceputul acestui luni, impreuna cu fostul presedinte al bancii inca de la infiintarea acesteia in 2009, Petre Tulin, care a preluat functia de director adjunct la Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar. Noul presedinte la Feroviara este Ioan Mihail Anca.
Cariera lui Benchea in sectorul bancar incepe in 1996, in functia de inspector la BNR, unde lucreaza pana in 1999, cand se alatura echipei care a infiintat Banca Carpatica, alaturi de patronul Ilie Carabulea, aflat acum in arest pentru fapte de coruptie.
A ramas la Carpatica pana in 2002, cand s-a mutat la BRD, unde a ocupat functia de director al sucursalei Sibiu pana in 2008, anul izbucnirii crizei.
Benchea s-a retras apoi din sistemul bancar timp de trei ani, pentru a conduce firma Beta Consulting SRL, in calitate de administrator.
In 2011 se intoarce in sistemul bancar in calitate de director al sucursalei din Sibiu a Bancii Feroviara, dupa care in aprilie 2014 a fost numit director adjunct in cadrul bancii.
Benchea este si administrator neexecutiv in Consiliul de Administratie al firmei Compa Sibiu.
Carpatica mai are trei directori generali adjuncti: Elena Badeanu, Cosmin Bucur si Gheorghe Cismaru, presedintele bancii fiind belgianul Johan Gabriels.