Criza financiara este inca departe de a se fi terminat, declara presedintele rus Dmitri Medvedev |
Autor: Bancherul.ro 2008-11-05 14:08 |
|
Criza financiară este īncă departe de a se fi terminat şi impune o reformă īn profunzime a sistemului financiar mondial, a declarat miercuri preşedintele rus Dmitri Medvedev, cu ocazia primului discurs adresat naţiunii, potrivit AFP.
"Nu trebuie să ne facem iluzii, criza financiară este īncă departe de a se fi terminat. Īn această perioadă trebuie să acordăm o atenţie deosebită atāt eficienţei pe care o au măsurile de criză cāt şi condiţiilor fundamentale care stau la baza noilor proiecte şi programe", a adeclarat Medvedev.
"Vom depăşi efectele crizei financiare şi economia va deveni mai solidă", a adăugat acesta.
Preşedintele rus a precizat că "declinul financiar din 2008 a demonstrat tuturor naţiunilor că acesta este momentul să luăm măsuri".
"Trebuie să reformăm radical sistemele politice şi economice. Rusia va susţine acest demers", a mai spus Medvedev.
|
|