www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



FMI a descoperit un gol mare in veniturile bugetare din 2016, astfel ca Guvernul va trebui sa revizuiasca semnificativ Codul Fiscal

Autor: Bancherul.ro
2015-06-04 13:45

Proiectul de Cod Fiscal aflat în prezent în dezbatere parlamentară va trebui revizuit semnificativ pentru că, altfel, Guvernul nu va reuși să se încadreze în țintele de deficit stabilite cu instituțiile financiare internaționale pentru 2016, susține reprezentantul Fondului Monetar Internațional în România, Guillermo Tolosa (foto), citat de Agerpres.


"Estimările noastre sunt că proiectul de Cod Fiscal, în forma actuală, va trebui revizuit semnificativ, pentru că doar tăierea cheltuielilor pentru compensarea măsurilor nu va fi suficientă. Credem că țintele Guvernului pentru acest an vor fi atinse, dar pentru anul viitor este mult de lucru pentru a-și putea atinge obiectivele", a declarat, joi, reprezentantul FMI.


El a precizat că discuțiile din cadrul misiunii tehnice, care a avut loc la finalul lunii mai, au mers bine, însă FMI așteapă de la Guvernul României decizii care să ducă la îmbunătățirea situației viitoare, astfel încât să se poată modifica proiecția asupra deficitului și să se încadreze în ținte, pentru ca programul să continue cu succes.


"Am făcut progrese mari în a înțelege situația fiscală. Însă am descoperit că va apărea un gol semnificativ la venituri în 2016", a subliniat Tolosa, adăugând că deficitul de venituri este considerabil.


Pe de altă parte, GuillermoTolosa a spus că au existat discuții intense și în ceea ce privește reformele structurale.


"Am văzut ceva progrese în ceea ce privește prețul la energie și situația companiilor de stat din sectorul energiei, unde au fost recent luate niște decizii. Cu certitudine, sectorul de energie este în mijlocul preocupărilor noastre, are pierderi mari și credem că trebuie să avem o înțelegere profundă de ce există aceste pierderi și să se ia măsuri pentru a rezolva problemele", a mai spus reprezentantul FMI.


În acest context, Fondul Monetar recomandă Guvernului să întreprindă studiile și analizele necesare pentru a restabili viabilitatea acestor companii, pentru că acum sunt compromise.


Actualul acord al României cu instituțiile financiare internaționale expiră în septembrie. Până atunci, ar trebui să mai existe o misiune de evaluare a economiei românești.


Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a afirmat, la finele lunii trecute, că Executivul va continua discuțiile cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional și ai Comisiei Europene în perioada 19-30 iunie, la București, iar autoritățile speră ca acordul să fie încheiat în septembrie "cu succes".