www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Carpatica a revenit pe profit, in pofida incertitudinilor privind viitorul sau; continua sa caute un investitor strategic

Autor: Bancherul.ro
2015-05-08 09:38

Banca Comerciala Carpatica a raportat pentru primul trimestru al anului un profit net de 651 mii lei, fata de o pierdere de 905 mii lei in aceeasi perioada a anului trecut, castig datorat in principal vanzarii de titluri de stat, in conditiile in care veniturile nete din dobanzi si comisioane au scazut cu 40%, pe fondul curatenei portofoliului de credite neperformante derulat pe parcursul anului trecut.


Carpatica a ajuns la o rata de solvabilitate de 10.1%, la limita pragului de 10% impus de BNR, in scadere de la 10.8% la finalul lui 2014, ca efect al majorarii provizioanelor RAS din T1 2015, dupa cum precizeaza banca.


Seful bancii, Johan Gabriels, precizeaza ca banca este in asteptarea unei decizii cu privire la o infuzie de capital.


In acelasi timp, spune el, "continuam procesul de identificare de investitori strategici si colaboram cu toate partile implicate pentru protejarea viitorului Bancii. Estimam ca planurile de crestere vor fi finalizate si publicate in a doua jumatate a anului."


Veniturile nete din dobanzi si comisioane ale Carpatica au scazut cu aproape 40%, echivalentul a 10,4 milioane lei, de la aproape 27 milioane lei in primul trimestru al anului trecut la 16,6 milioane lei in T1 2015.


In acelasi timp, venitul net din vanzarea titlurilor de stat a fost de 10,3 milioane lei, fata de numai 3,4 milioane lei in T1 2014.


Carpatica este foarte lichida: detine titluri de stat de 1,2 miliarde lei


Volumul de titluri de stat detinute de Carpatica este foarte ridicat, mai mare decat valoarea creditelor nete acordate clientelei, ceea ce inseamna ca banca este foarte lichida, putand vinde rapid aceste active financiare pentru face rost de lichiditati in caz de nevoie.


La finalul lui 2014, Carpatica detinea titluri de stat in valoare de 1,279 miliarde lei, iar la finalul primului trimestru din 2015 volumul acestora s-a redus cu aproape 20 de milioane de lei, la 1,259 miliarde lei. In martie 2014, Carpatica detinea titluri de stat in valoare de 2 miliarde de lei.


Profitul operational al Carpatica la finalul lunii martie 2015 s-a ridicat la 36,8 milioane lei, mai redus fata de 38,4 milioane lei din primul trimestru al anului precedent, in timp ce cheltuielile au fost de 36,1 milioane lei, fata de 35,9 milioane in T 1 2014.


Comunicatul Bancii Carpatica:


REVENIRE PE PROFIT IN POFIDA INCERTITUDINILOR


Principalele repere financiare


 Profit net raportat in primul trimestru al anului 2015 (T1 2015) de 0.7 mil. lei comparativ cu pierderea de 0.9 mil. lei in T1 2014


 Solvabilitate de 10.1%, in scadere de la 10.8% la 31.12.2014 ca efect al majorarii provizioanelor RAS din T1 2015.


 Venituri nete de 36.8 mil. lei in scadere cu 1.7 mil. lei (4%) in T1 2015 comparativ cu 38.5 mil. lei in T1 2014, reflectand in principal veniturile din dobanzi mai mici compensate partial de veniturile din active financiare mai mari.


 Cheltuieli operationale de 36.2 mil. lei mai mari cu 0.2 mil. lei (1%) comparativ cu T1 2014, efect al cresterii cheltuielilor cu salariile, pe de o parte datorita cheltuielilor de restructurare si pe de alta parte datorita cresterii numarului de angajati cu responsabilitati in conformitate si securitate bancara.


 Credite (valoare bruta) acordate clientilor de 1273 mil. lei, in scadere de la 1461 mil. lei la 31.12.2014, datorita creditelor scoase in afara bilantului in T1 2015 in valoare de 184 mil. lei.


 Depozite atrase de la populatie mai mici cu 40 mil. lei (1%) fata de 31.12.2014. Rata credite/depozite de 45%, comparativ cu 51% la 31.12.2014 reflecta excesul de lichiditate disponibil pentru a sprijini cresterea viitoare.


Johan Gabriëls, Director General, declara:


"Rezultatele din primul trimestru al anului indica viabilitatea modelului nostru operational in conditiile unui mediu nesigur, plin de provocari.


Activitatea genereaza profit si dupa incheierea unui an dificil in care au fost bine provizionate credite din portofoliul istoric al Bancii. Suntem multumiti ca am reusit sa pastram excesul de lichiditate in asteptarea
unei decizii cu privire la o infuzie de capital.


Continuam initiativele de a asigura economii in ceea ce priveste cheltuielile operationale atat in anul 2015 cat si in anii urmatori.


Continuam procesul de identificare de investitori strategici si colaboram cu toate partile implicate pentru protejarea viitorului Bancii.


Estimam ca planurile de crestere vor fi finalizate si publicate in a doua jumatate a anului.


Dupa cum am anuntat anterior, in data de 11 mai 2015 incepand cu ora 16.00 EET vom organiza o teleconferinta cu investitorii privind rezultatele la 3 luni. Detalii privind accesul participantilor la teleconferinta vor fi publicate pe pagina de internet a bancii si pe BVB.