CPBR SI DELOITTE LANSEAZA STUDIUL ASUPRA SECTORULUI BANCAR (Comunicat de presa):
Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR), organizatia patronala a sectorului bancar romanesc si Deloitte Romania au lansat astazi studiul “Bancile si Cresterea Economica – Lectiile trecutului pentru un viitor mai bun”, care isi propune sa analizeze situatia sectorului bancar din Romania.
Studiul, elaborat de catre specialistii Deloitte la cererea CPBR, isi propune sa efectueze aceasta analiza inclusiv prin prisma contributiei bancilor la cresterea economica si al potentialului lor de crestere profitabila in urmatorii ani, insa releva si un set de lectii ale trecutului impreuna cu posibile concluzii, prioritati si directii de actiune pentru viitor.
“Astazi, la un an de la infiintarea CPBR, consideram ca a venit momentul sa tragem o prima linie si sa facem o analiza a aceea ce s-a intamplat in ultimii ani in sectorul bancar din Romania, inclusive prin invatarea din lectiile trecutului,” a declarat Steven van Groningen (foto), presedintele CPBR.
“Am considerat ca e foarte important, atunci cand ne stabilim prioritatile de actiune in cadrul CPBR, sa avem o baza de pornire clara. Tocmai de aceea am solicitat realizarea acestui studiu. Cred ca e foarte important sa intelegem unde ne aflam si sa tragem invatamintele cuvenite din experiente trecute.”
“Sectorul bancar din Romania s-a dezvoltat dar s-a si ajustat în mod impresionant in ultimele doua decenii, jucand un rol central în dezvoltarea tarii, noi incercand sa evidentiem atat realizarile cat si limitarile acestuia,” a declarat Oana Petrescu, Director Executiv al CPBR si partener Deloitte, Lider al grupului de expertiza financiar-bancara. “Totusi, bancile din Romania se confrunta cu o serie de deficiente structurale specifice economiei noastre, care le diminueaza semnificativ capacitatea de atragere a capitalurilor comparativ cu celelalte banci din Europa Centrala, limitandu-le astfel semnificativ potentialul de contributie.”
Studiul se diferentiaza de alte exercitii similare prin faptul ca nu a urmarit relevarea unei anumite tematici sau concluzii, ci a incercat o radiografie ampla a situatiei sectorului bancar si a particularitatilor acestuia in raport cu economia romaneasca. pentru a identifica prioritatile de actiune ale bancilor member CPBR in cadrul agendei lor patronale. Acesta a fost fundamentat si validat prin interviuri ample cu factori cheie de decizie, experti, analisti, cercetatori si reprezentanti ai altor parti relevante din sectorul bancar.
Bancile membre ale CPBR sunt Banca Comerciala Romana, BRD ‐Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank, UniCredit‐Tiriac Bank, ING Bank Romania si Volksbank Romania. Cele sase banci care compun CPBR detin circa jumatate din totalul activelor bancare din sistem, angajatii acestora reprezentand peste o treime din totalul lucratorilor in sectorul bancar.
Studiul este disponibil pe website-ul CPBR la: www.cpbr.ro