Banca Transilvania si-a facut in asa fel calculele inainte de a propune oferta “de nerefuzat”, cum am botezat-o noi, catre clientii Volksbank - prin care elimina comisionul de risc, care ajunge la 30% din costul unui credit, si reduce cu 22% valoarea creditelor convertite in lei - incat pierderile rezultate din reducerea veniturilor nete de dobanzi sa se compenseze cu comisioanele pe care le va incasa de pe urma incheierii noilor contracte de credit.
Bancile nu pierd niciodata, nu-i asa?
In plus, BT a bugetat pentru acest an o scadere cu 44% a cheltuielilor Volksbank, adica 102 milioane lei, care inseamna, cel mai probabil, reduceri de personal din centrala si back office, precum si inchideri de unitati, ca parte a procesului de integrare a Volksbank in BT, dupa finalizarea tranzactiei de preluare a bancii austriece.
Conform datelor prezentate de BT cu ocazia preluarii Volksbank, in acest an banca prognozeaza ca va incasa venituri din dobanzi, dupa preluarea creditelor Volksbank, in valoare de 1,730 miliarde lei. Tinand cont ca BT si-a bugetat venituri din dobanzi doar din propriile credite in valoare de 1,484 miliarde lei, rezulta ca restul de 246 milioane lei vor veni din creditele Volksbank. Adica mai putine cu doar 7,8%, respectiv 21 milioane lei, fata de veniturile incasate de Volksbank in 2014, de 267 milioane lei.
Pierdere de 21 milioane lei din reducerea dobanzii si castig tot de 21 milioane lei din majorarea comisioanelor
BT a calculat, asadar, ca va avea o pierdere de doar 21 de milioane de lei de pe urma eliminarii comisionului de risc si conversia creditelor in CHF si euro cu un discount.
In acelasi timp insa, BT estimeaza ca-si va spori veniturile din comisioanele aferente activelor preluate de la Volksbank tot cu 21 milioane lei.
Cresterea veniturilor din comisioane este insa foarte mare, de 43%, tinand cont ca anul trecut Volksbank a avut venituri nete din comisioane de doar 27 milioane lei, pe cand in acest an BT prognozeaza ca va incasa din comisioanele Volksbank 48 de milioane lei. BT si-a bugetat ca va avea singura venituri din comisioane de 456 milioane lei, iar dupa prealuarea Volksbank vor fi de 504 milioane lei, asadar mai multe cu 48 de milioane de lei.
[1]
In concluzie, in timp ce prognoza BT de reducere a veniturilor din dobanzile creditelor Volksbank pare foarte mica, raportata la oferta generoasa anuntata, cresterea substantiala a veniturilor din comisioane ar putea sa dea de gandit clientilor Volksbank.
Valoarea neta, adica fara provizioane, a creditelor preluate de la Volksbank se ridica la 6,5 miliarde lei, fata de cele 7,6 miliarde cate avea banca austriaca la finalul lui 2014. Creditele in CHF au o pondere de 30% din stocul total de credite, asadar aproape 2 miliarde de lei.
Cheltuielile Volksbank vor scadea cu 44%
Odata rezolvata problema veniturilor, sa vedem ce se va intampla cu cheltuielile Volksbank in urma trecerii la BT.
Datele prezentate de banca din Cluj cu ocazia incheierii tranzactiei arata ca Volksbank va avea in acest an cheltuieli operationale in scadere substantiala, de 44%, de la 232 milioane lei anul trecut la 130 milioane lei in acest an.
In acest fel, BT va castiga, de fapt diferenta de 102 milioane lei rezultata din reducerea cheltuielilor, ceea ce va insemna, in primul rand, concedieri de personal superfluu, adica oameni ce se vor regasi pe aceleasi pozitii, in special din centrala bancii si back office. Nu sunt excluse nici inchideri de unitati Volksbank, mai ales cele din apropierea unor unitati BT.
Diferenta dintre venituri si cheltuieli inseamna profit operational, care in cazul Volksbank inseamna venituri nete de 302 milioane euro si cheltuieli de 130 milioan lei, adica un profit operational de 172 milioane lei, fata de 102 milioane obtinuti singura in 2014.
Asadar, BT a calculat ca in urma preluarii Volksbank isi va spori profitul operational cu 172 milioane lei, care inseamna o crestere de 12,7%, la un total de 1,353 miliarde lei.
Marea necunoscuta: provizioanele
Marea necunoscuta ramane insa costul riscului, adica provizioanele ce vor fi adaugate la cheltuieli, si care la multe banci, inclusiv la Volksbank, fac diferenta la profitul net al unei banci.
Anul trecut, valoarea provizioanelor Volksbank s-a ridicat la nu mai putin de 2 miliarde de lei, fata de doar 667 milioane lei ale BT, ceea ce a provocat bancii o pierdere de 1,9 miliarde lei.
Pentru acest an, BT a pus deja deoparte, in cadrul tranzactiei de preluare, provizioane de 890 milioane lei, la care se adauga un cont tip escrow in valoare de 58 milioane euro, care vor acoperi pierderile din urmatorul an rezultate din preluarea Volksbank.
Provizioanele si asigurarile par destul de ridicate pentru a preveni pierderi mai mari rezultate din activele Volksbank, ceea ce inseamna ca BT are toate sansele ca in urma tranzactiei sa inregistreze profit, nicidecum pierderi, inca din primul an.
Dupa cum am spus, Nicu Cinteza si Horia Ciorcila au facut o afacere extrem de profitabila.