www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Grecia s-a angajat sa plateasca cele 460 milioane euro datorate FMI la 9 aprilie, a anuntat Christine Lagarde

Autor: Bancherul.ro
2015-04-06 08:28

Grecia s-a angajat să plătească cele 460 de milioane de euro datorate FMI la 9 aprilie, a anunțat duminică Christine Lagarde, directoarea Fondului, la sfârșitul unei întâlniri la Washington cu ministrul de finanțe Yanis Varoufakis, informează AFP, citata de Agerpres.


"Ministrul Varoufakis și cu mine am schimbat opinii cu privire la evoluțiile actuale și credem că o cooperare eficientă este în interesul tuturor", a declarat dna Lagarde, într-un comunicat.


Și concluzia este că "am fost de acord că incertitudinea nu este în interesul Greciei și salut confirmarea de către ministru că plata datorată Fondului va fi făcută pe 9 aprilie", a adăugat ea.


Timp de trei săptămâni, un zvon — alimentat de o scrisoare alarmistă a primului ministru grec Alexis Tsipras către cancelarul german Angela Merkel la 15 martie — avertizează că țara ar putea să nu-și onoreze rambursările următoare, sugerând că Atena nu ar fi capabilă să respecte termenul pentru data de 9 aprilie, amintește AFP.


Iar o intrare în default ar avea consecințe greu de calculat, potrivit economiștilor.


Grecia este în prezent în negocieri dificile cu partenerii săi din Uniunea Europeană.


Ca urmare, țara pare să caute alte tipuri de sprijin: după dna Lagarde, Yanis Varoufakis se va întâlni luni cu responsabili ai Trezoreriei SUA, printre care Nathan Sheets, subsecretar al Trezoreriei americane pentru afaceri internaționale, notează AFP.


El se va întâlni de asemenea cu Caroline Atkinson, consilier al președintelui Barack Obama pentru afaceri economice internaționale.