www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancile romanesti sunt in proces de implementare a noilor cerinte de raportare Basel Pillar 3

Autor: Bancherul.ro
2015-03-26 16:05

Băncile comerciale care activează în România se află în plin proces de implementare a noilor cerințe de raportare și publicare a datelor prevăzute de Pilonul III al acordului de la Basel (Basel Pillar 3), proces demarat anul trecut la nivel european, potrivit directorului Direcției Reglementare și Autorizare din Banca Națională a României, Cristian Ștefan, citat de Agerpres.


În opinia sa, băncile din România nu ar trebui să aibă probleme în implementarea noilor cerințe de raportare, mai ales că majoritatea fac parte din mari grupuri bancare europene.


\"Multe dintre băncile din România fac parte din grupuri internaționale care deja implementează noile cerințe la nivel de grup și, ca atare, transferă cunoștințele de la nivel de grup și în subsidiarele din România\", a explicat Cristian Ștefan.


El a mai spus că, în perioada actuală, asistăm la implementarea acestor cerințe în toate băncile la nivel european, proces care a început anul trecut și va dura o perioadă destul de mare pentru că standardele se actualizează și ele și, la rândul lor, trebuie adaptate și la nivelul sistemului operator.


Directorul BNR a precizat, însă, că aceste schimbări nu afectează relația dintre bancă și client, fiind vorba, practic, de relația care are loc între bancă și supraveghetorul bancar.