Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor, înregistrată în luna februarie 2015, se cifrează la 10,38 miliarde de lei, cu 2,3% peste cea raportată în ianuarie, în timp ce restanțele la creditele în valută se ridicau la 14,881 miliarde lei (echivalent), în creștere cu 0,66%, conform unui raport al Băncii Naționale a României /BNR/, publicat miercuri, transmite Agerpres.
Totalul creditelor în lei era, în februarie, de 92,318 miliarde de lei (plus 0,67% față de luna precedentă), din care 49,931 miliarde de lei erau sume contractate de agenții economici și 40,458 miliarde de lei de populație.
Creditele în valută totalizau 120,304 miliarde de lei în septembrie (minus 0,6% față de ianuarie), din care 56,176 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenții economici și 61,839 miliarde de lei de populație.
Bucureștenii aveau, la finele lunii februarie, credite în lei restante în sumă de 2,426 miliarde de lei și în valută de 6,424 miliarde de lei (echivalent). Totalul creditelor în lei contractate în Capitală ajungea la 28,487 miliarde de lei, iar al celor în valută la 55,208 miliarde de lei.