www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Carpatica raporteaza pierderi mari, de 169 mil. lei in 2014. Seful bancii, Johan Gabriels: actionarii trebuie sa ia decizii urgente si importante, intrucat banca are nevoie de capital, dar e necesara o noua structura a actionariatului

Autor: Bancherul.ro
2015-02-13 10:52

Banca Comerciala Carpatica, al carei actionar principal este omul de afaceri Ilie Carabulea, anchetat anul trecut pentru fapte de coruptie care au determinat BNR sa-i suspende dreptul de vot in banca, raporteaza o pierdere de 169,5 milioane lei pentru anul 2014, din cauza cresterii substantiale a provizioanelor pentru creditele neperformante, in valoare de 231,6 milioane lei.


Rata de solvabilitate a bancii este estimata la 10,59% pentru finalul lui 2014, aproape de pragul minim impus de BNR in cazul unor banci riscante, limita legala fiind de 8%.


Seful bancii, Johan Gabriels, anunta intr-un comunicat ca “Banca Comerciala Carpatica a ajuns in momentul in care actionarii trebuie sa ia decizii urgente si importante. Desi in prezent creditele neperformante sunt acoperite de ajustari pentru depreciere, Banca are nevoie de modificari in structura actionariatului si sa atraga capital in vederea atingerii obiectivelor strategice de crestere.


Actionarii au acordat Directoratului mandatul de a atrage capital nou pentru a sustine dezvoltarea Bancii. O serie de propuneri au fost analizate impreuna cu actionarii Bancii si intentionam sa prezentam optiuni noi in cadrul AGA din 28 aprilie 2015.


Atragerea de capital suplimentar poate fi realizata cu succes doar in conditiile unei noi structuri a actionariatului.


Transformarea organizatiei intr-o afacere viabila si profitabila pe termen lung necesita o schimbare semnificativa atat din punct de vedere operational, cat si cultural.


In pofida tuturor evenimentelor care au influentat activitatea Bancii in decursul anului trecut, am obtinut un profit operational peste nivelul bugetat.


In prezent, Banca se afla intr-o pozitie considerabil mai buna comparativ cu anii precedenti, reusind sa gestioneze portofoliul istoric de credite, sa creasca profitul operational, sa beneficieze de un exces de lichiditate cu o rata a solvabilitatii de peste 10%, ceea ce imi da incredere in perspectivele Bancii si actiunile viitoare ale actionarilor.”


Conducerea Carpatica, sustinuta de BNR, a pregatit pe parcursul anului trecut fuziunea cu Nextebank, dar cu o saptamana inainte ca AGA bancii sa o aprobe, familia Carabulea a anuntat a este dispusa sa-si vanda actiunile, astfel ca AGA nu a mai aprobat fuziunea.


Intre timp nu s-a mai auzit nimic despre vanzarea actiunilor familiei Carabulea.


Iar acum, odata cu anuntarea unor pierderi importante, seful Carpatica subliniaza necesitatea ca banca sa-si schimbe actionarul pentru a putea atrage capitalul de care are nevoie pentru a acoperi pierderile. 


[1]


Rezultatele Carpatica in 2014


Carpatica a obtinut in 2014 un profit operational de 58.1 mil. lei, cu 45% mai mare decat cel bugetat si cu 3.6% mai mare decat cel inregistrat in 2013, conform datelor prezentate de banca.


Evolutia veniturilor


- Venitul total bancar a scazut cu 1.3% fata de 2013, atingand valoarea de 214 mil. lei, in urma scaderii creditelor (valoare bruta) cu 4%


Deprecierea creditelor


- In urma discutiilor cu auditorii bancii si cu Banca Nationala a Romaniei, banca a decis sa inregistreze provizioane suplimentare (IFRS), pentru a egala provizioanele inregistrate conform standardelor locale (RAS)


- In 2014, banca a inregistrat provizioane pentru creditele neperformante in valoare de 231.6 mil. lei. Rata de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante era de 73.4% in decembrie 2014


- In luna septembrie, banca a scos in afara bilantului credite provizionate integral cu o valoare totala de 121.4 mil. lei


- Banca are o rata a creditelor neperformante de 38%.


Calitatea imprumuturilor acordate in ultimii doi ani arata un cost al riscului sub 2%


Evolutia costurilor


- Cheltuielile operationale au scazut cu 1.1% fata de 2013, ajungand la 164 mil. lei, cu toate ca s-au inregistrat cheltuieli exceptionale pe parcursul anului, legate de procesul de atragere de noi investitori


- Rata cost/venit a scazut la 71.9 % (2013: 74.46%)


BILANTUL SI MANAGEMENTUL CAPITALULUI


- Rata de solvabilitate estimata pentru decembrie 2014 este de 10.59%


- Capitalurile proprii ale bancii au scazut cu 172 mil. lei, pana la 224 mil. lei


- Raportul credite/depozite: 51.6% ramane in continuare printre cele mai scazute din sistemul bancar romanesc


- Banca detine o baza solida de depozite, care au ajuns la 2.88 mld. lei. Aspectele reputationale cu care banca s-a confruntat au fost bine gestionate, fara a afecta semnificativ baza noastra de resurse


- Excesul de lichiditate al bancii a fost investit in principal in titluri de stat, in scopul conservarii valorii acesteia pentru o viitoare majorare de capital necesara pentru a
putea accelera procesul de creditare


- Activele totale au scazut cu 813 mil. lei, pana la valoarea de 3.25 mld. lei, ca urmare a reducerii portofoliului de titluri


- Soldul brut al creditelor a scazut cu 4%, reflectand o abordare mai prudenta a apetitului la risc


REALIZARI IN ANUL 2014:


- In anul 2014 banca a acordat imprumuturi noi in valoare de 505 mil. lei


- Fata de finele anului 2013, costul resurselor a scazut semnificativ (-30%)


- Clientii utilizatori ai platformei internet banking au efectuat cu 5.97% mai multe operatiuni si au generat o crestere a veniturilor cu 21.42%


- Pe portofoliul de carduri, clientii nostri au fost mai activi in anul 2014, utilizand cardul pentru un numar de plati cu 12.4% mai mare decat in 2013, in vreme ce valoarea
acestora a fost mai mare cu 10.54% fata de 2013.