Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că social-democrații susțin un proiect de lege privind insolvența persoanelor fizice care să "protejeze debitorii", transmite Agerpres.
El a ținut să precizeze că, pe marginea proiectului de lege privind insolvența persoanelor fizice, pozițiile partidelor din coaliția de guvernare diferă, întrucât reprezentanții PLR și PC susțin, mai de grabă, mediul de afaceri.
"Au fost transmise către Comisia juridică din Camera Deputaților (propunerile FMI cu privire la legea insolvenței persoanelor fizice — n.r.) și la coaliție. Aici nu avem păreri la fel. PSD este în favoarea unei legislații care să protejeze persoanele fizice, noi fiind de stânga. PLR-ul și PC-ul fiind serios de dreapta, nu prea sunt de acord cu așa ceva și trebuie, în Parlament, să se voteze. (...) E și o chestiune de ideologie. Noi, ca partid de stânga, este normal să ținem mai mult cu debitorii. Partidele de dreapta e normal să țină cu mediul de afaceri și cu băncile", a precizat Ponta, luni seară, la finalul ședinței coaliției de guvernare, care a avut loc la Parlament.
Victor Ponta a criticat poziția PNL cu privire la acest act normativ, afirmând că liberalii au o atitudine "chiar de extremă stângă" în raport cu PSD.
"Aici, de departe, cea mai inexplicabilă poziție o are PNL-ul care este de dreapta și are o poziție așa, chiar de extremă stângă față de noi (PSD — n.r.). Dar parlamentarii noștri, am discutat și o să mai discutăm și la grupul parlamentar, sunt pentru o lege care să protejeze debitorii (...) și care să reglementeze protecția persoanelor fizice", a adăugat Ponta.
Totodată, premierul a susținut că proiectul de lege ar putea fi supus votului Camerei Deputaților, Cameră decizională în acest caz, dacă deputații juriști vor reuși să întocmească raportul în cursul săptămânii.
"Cât mai rapid. Dacă fac raportul zilele astea, intră în plen săptămâna viitoare", a spus Ponta.
Întrebat dacă în calitatea sa de deputat va vota proiectul de lege privind insolvența persoanelor fizice, Victor Ponta a precizat că, înainte de a se exprima, este nevoie să cunoască prevederile actului normativ.